Compania EY România a organizat, marți, la Timișoara o nouă ediție a Conferinței anuale de fiscalitate, un eveniment apreciat de mediul de business local, devenit deja tradiție. Orașul de pe Bega a fost al doilea, după București, unde evenimentul susținut de specialiștii societății de consultanță ajunge în acest an.
Anul 2024 este unul important, fiind marcat de o serie de măsuri fiscale decise în toamnă și care sunt aplicabile din acest an. Raportările digitale pe care firmele din România trebuie să le realizeze din acest an, cum sunt SAF-T, E-factura și E-transport, inteligența artificială în optimizarea fiscală, inspecțiile fiscale în contextual analizei de risc, inspecțiile în domeniul prețurilor de transfer, modificările privind impozitarea națională și internațională în domeniul taxelor directe, toate aceste subiecte au fost pe ordinea de zi a conferinței care a avut loc la Iulius Town.
Specialiștii EY România au prezentat cele mai noi schimbări fiscale și legislative din domeniul economic și, de asemenea, au fost la dispoziția celor din sală pentru a răspunde la întrebări.
Probabil că cea mai importantă modificare, care va afecta mediul de afaceri local, este cel care se referă la introducerea e-facturii. Iar acest subiect a fost chiar și primul abordat în cadrul întâlnirii. Necunoscutele legate de facturile digitale sunt încă numeroase, cei prezenți în sală încep să lucreze cu acest mod de raportare a tranzacțiilor, dar încă sunt puncte ce trebuie lămurite. Consultanții EY România au prezentat celor din sală modul de aplicare al e-facturii, a modului în care se întocmește și trimite la ANAF factura digitală.
Interes ridicat a fost și pentru capitolul e-transport. Aici există, de asemenea, numeroase noutăți, multe dintre acestea interpretabile și care necesită explicații.
Totodată, s-a discutat despre inspecțiile fiscale, chiar și despre ”semnalele” prin care cei de la Finanțe estimează demararea unui control fiscal. Contabililor li s-a recomandat să fie pregătiți permanent pentru a prezenta toate documentele, să le aibă realizate și în ordine imediat după realizarea operațiunii. Un alt subiect abordat s-a referit la companiile multinaționale, respectiv la tranzacțiile intra-grup.
Cei de la EY România au abordat și noile direcții în raportarea publică, raportarea informațiilor privind impozitul pe profit și aspecte relevante la închiderea exercițiului financiar, dar și cum s-au adaptat angajatorii la cerințele de raportare a beneficiilor neimpozabile din 2023. Subiecte abordate au fost și în domeniul TVA – măsuri legislative și tematici de control, noua taxă pe carbon CBAM la nivelul Uniunii Europene, ce înseamnă și cum se aplică, dar și detalii privind o serie de modificări în comerțul internațional.
Echipa de experți EY România prezenți la Conferința de fiscalitate 2024 de la Timișoara este formată din: Costin Manta – Partener, Impozite indirecte, Corina Mîndoiu – Partener, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, Raluca Popa – Partener, Asistenţă fiscală şi juridică, Strategic Growth Markets leader, Alexandru Grecu – Director, Coordonator al Departamentului de Taxe Directe, EY Timișoara și EY Cluj, Daniela Neagoe – Senior Manager, Comerţ Internaţional, Iulia Samson – Manager, Departamentul de Prețuri de Transfer, Andreea Mitroi – Manager, Departamentul de Taxe Indirecte, Andrei Boian – Avocat, Managing Associate, Băncilă, Diaconu şi Asociaţii, Ana-Maria Niţu, Senior Manager, Global Compliance and Reporting.
Despre EY România
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 395.442 de angajați în peste 700 de birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 49,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2023. Rețeaua lor este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia îi ajută să le ofere clienților servicii prin care să beneficieze de oportunitățile din întreaga lume. Prezentă în România încă din anul 1992, EY furnizează, prin intermediul celor peste 900 de angajați din România și Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistență fiscală, juridică, strategie și tranzacții, consultanță către companii multinaționale și locale.
EY România are birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenorialului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an, în luna iunie, la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year.
Fostul preşedinte al PNL Timiş, Alin Nica, şi fostul secretar general al organizaţiei, Dănuţ Groza,…
Cu toate că PNL are 37 de primari în judeţul Timiş, Nicolae Ciucă s-a situat…
Elena Lasconi câştigă relativ detaşat primul tur al alegerilor prezidenţiale la nivelul judeţului Timiş. Pe…
Afred Simonis e optimist și spune că obiectivul PSD, de a trece Marcel Ciolacu în…
TikTok-ul este aproape să câştige primul tur al alegerilor prezidenţiale! Sub radarul tuturor măsurătorilor sociologice,…
Potrivit numărătorii paralele făcute de USR Timiş la nivelul municipiului Timişoara, Elena Lasconi se situează…