Social

O super-competiţie studenţească de aplicaţii mobile, care trimite câştigătorii la Barcelona

Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara a organizat luni, 29 ianuarie 2024, cea de-a XII-a ediție a Sesiunii de comunicări pentru aplicații mobile din UPT – SCMUPT 2024, o competiție cu tradiție, care se organizează anual în sesiunea de iarnă, în decursul lunii ianuarie, și își propune să crească și să-i atragă pe tinerii pasionați de programarea mobile, atât din Timișoara, cât și la nivel național.

Evenimentul este organizat sub egida IEEE, ca parte a Chapterului Național SSIT (IEEE Society on Social Implications of Technology). Competiția nu caută să impună un anumit nivel de dificultate sau complexitate al proiectelor, ci cauta idei valoroase cu impact în societate, care se pot ascunde de multe ori în spatele unor aplicații obișnuite, la prima vedere.

Anul acesta competiția a fost organizată pe două secțiuni, având criterii de jurizare și clasamente diferite: Utility & Lifestyle Apps (cu un juriu compus din Horia Damian – R&D Manager la Lasting Group, Arthur Csertus – Co-founder, CEO la Cobalt Sign, Andrei Avram – CEO la Transylvania High Tech Solutions, Doru-Cristian Mihai – Engineering Manager la Haufe Group Romania, Filip Paliuc – câștigător al SCMUPT’23, Software Developer la ADC Eastern Europe) și Community, Entertainment & Games (cu un juriu format din Cătălin Gheorghiu – Microsoft MVP, Solution Architect la EPAM Systems, Mădălin Găgeanu – Solution Architect la Vodafone Group Services, Ioana Bulea – câștigător al SCMUPT’23, Software Developer la ATOSS Software, Daniel Pantea – câștigător al SCMUPT’23, Software Developer la Eurosysthem SRL).

În urma prezentării proiectelor de către studenți și a jurizării acestora, au fost acordate premii, pe cele două secțiuni:
Utility & Lifestyle Apps
1. Androne Tudor – Focus: Track and manage your interruptions;
1. Bârsan Glad – Cool Pos: HORECA POS System with entertainment modules;
2. Berejnec Adrian – HikeConnect: Aplicație dedicată conectării pasionaților de hiking;
3. Joldea Andrei, Lazarov Andrei – Language Assistant: AI enhanced visual learning app for various languages.
Community, Entertainment & Games
1. Billich Steven, Stoica Diana – Let’s Party! Party planning made easy – so you can focus on having fun;
2. Tomuța Vlad – CardChess: Aplicație pentru un joc modern de șah;
3. Gostian Loredana – Safe ME: Aplicație dedicată asigurării siguranței;
3. Mateaș Mario-Mihai, Mandreș Giulia – Time Treasure: Trimite și primește mesaje la timpul potrivit.

ARIES-TM, sponsorul principal al competiției, va premia câștigătorii cu bilete de intrare la „Mobile World Congress Barcelona” (MWC), cel mai mare eveniment european dedicat tehnologiei mobile, care va avea loc în perioada 26 – 29 februarie 2024.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

2 minute ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

15 minute ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

31 de minute ago

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

16 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

19 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

20 de ore ago