Sport

Semne bune anul are! Dumbrăviţa, primele podiumuri la tenis de masă pe 2024

Unul din cele mai importante cluburi de tenis de masă a demonstrat că se respectă: reunire pe 4 ianuarie şi deja bifarea unei competiţii europene. Este vorba despre un concurs internaţional de juniori ce s-a disputat în Serbia, la Kikinda.

În orașul aflat aproape de granița cu România, CSC Dumbrăviţa a fost reprezentat de 12 sportivi: Dominic Kaposta, Evelin Kaposta, Izabella Deac, Nina Bialis, Alessia Nemeth, Alexandru Dehelean, Marc Silaghi, Matei Silaghi, David Căruntu, Andrei Cardaș, Dragoș Tucuină și Valentin Ilionel.

Cinci dintre reprezentanții clubului au urcat pe podiumul de premiere. Dora Moldovan a obținut locul al 3-lea la categoriile U17 și U19, Alexandru Dehelean s-a clasat tot al treilea la U11 și U13, Dominic Kaposta – pe a treia treaptă a podiumului la U9, iar Valentin Ilionel și Andrei Cardaș s-au ales tot cu medalii de bronz la U11.

Aproape de clasarea pe podium au mai fost Marc Silaghi, Isabella Deac,Nina Bialis și Răzvan Popescu. Au fost acordate două premii speciale, pentru cei mai tineri participanți, sportivilor Evelin Kaposta (5 ani) și David Căruntu (6 ani).

„Pe lângă cei medaliați, am mai fi putut avea cel puțin două clasări pe podium, însă sportivii noștri au pierdut strâns meciurile pentru accederea în semifinală. Și chiar la cei care au urcat pe podium, am fi putut avea cel puțin o prezență în finală. Dar așa se întâmplă la vârstele mici, emoțiile sunt foarte mari, își doresc foarte mult, uneori le iese jocul, dar alteori trebuie să se mulțumească cu cât au obținut”, a declarat antrenoarea sportivilor, Nicoleta Husar.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

SCM Politehnica a rezistat doar prima repriză în fața liderului sezonului regular, CSM Oradea

A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…

56 de minute ago

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

4 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

4 ore ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

4 ore ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

4 ore ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

6 ore ago