Consiliul Judeţean Timiş

Bilanț la ATOP Timiș. 27 de proiecte au fost finanțate prin intermediul acestei structuri

Stoparea violenței în rândul elevilor, prevenirea furturilor, pericolele de pe internet, descurajarea fumatului, intervențiile în situații de urgență, încurajarea practicării sportului, stoparea migrației ilegale, precum și conștientizarea și informarea cetățenilor cu privire la diferite acțiuni menite să reducă acțiunile infracționale și contravențiile au fost câteva dintre temele pe care Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică le-a susținut în cursul anului trecut.

Cu finanțare din partea ATOP Timiş, nu mai puțin de 27 de proiecte menite să asigure un climat de siguranță și ordine publică au fost realizate în cursul anului trecut.

Astfel, în 2023, cea mai importantă parte a bugetului a fost destinată susținerii de proiecte prin care au fost implementate acțiuni și materiale preventiv-informative pentru comunitate asupra activităților instituțiilor de ordine publică din cadrul ATOP.

Totodată, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Timiş s-a întrunit în 11 ședințe ordinare și 12 ședințe ale comisiilor, cu ocazia cărora s-au dezbătut problemele semnalate de reprezentanții instituțiilor de ordine şi siguranță publică, alături de reprezentanții societății civile şi s-au emis 3 hotărâri ale autorității.

În cadrul ATOP  au fost analizate măsurile legislative privind protecția animalelor și a situației existente la nivelul județului Timiș, regulamentele de circulație pe zonele pietonale în municipiul Timișoara, modul de cooperare a structurilor de ordine publică, precum și activitatea desfășurată pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență cauzate de arderi necontrolate de miriști, vegetație uscată de pe pășuni și terenuri agricole.

Tot în decursul anului trecut au fost supuse atenției membrilor ATOP activitățile necesare pentru creșterea gradului de siguranță în școli, măsurile instaurate pentru combaterea ambroziei, planificarea acțiunilor de prevenire a consumului de droguri în mediul școlar, evaluarea eficienței activităților de ordine publică și siguranța cetățeanului, dar și situația regimului armelor și munițiilor în județul Timiș.

Organism independent cu rol consultativ, fără personalitate juridică, care s-a constituit şi funcționează pe lângă Consiliul Județean Timiș, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică urmărește să asigure, prin activitatea sa, reprezentarea şi promovarea intereselor comunității în scopul asigurării unui climat de siguranță şi securitate publică.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Când critica devine ofensă personală

Statul român se apără de critică mai energic decât de incompetență. În România anului 2025,…

O oră ago

Ești invitat să faci parte din povestea Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028!

Produci delicii locale sau produse artizanale legate de gastronomie? Atunci aceasta este șansa ta să…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 25 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 25.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului…

13 ore ago

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

17 ore ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

18 ore ago