Social

Scandal monstru la periferie! A fost nevoie de intervenţia poliţiştilor să aplaneze un scandal, după care recalcitrantul s-a autoaccident

Când viaţa bate filmul! Scandal între doi bărbaţi pe Aleea Bujorilor. Aceştia s-au luat şi la bătaie, iar cel mai agresiv dintre ei i-a aruncat cu centrala termică în maşina adversarului. A fost nevoie de poliţişti, jandarmi şi paramedici ca în zonă să fie din nou linişte.

Marţi seara, aproape de ora 18, polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Bujorilor din Timișoara, a avut loc un conflict spontan între doi bărbați, în urma căruia un bărbat, în vârstă de 50 de ani, ar fi fost lovit de un altul, în vârstă de 38 de ani.

De asemenea, bărbatul de 38 de ani ar fi aruncat pe autoturismul ce aparține celuilalt bărbat cu un obiect, provocând pagube materiale.

„Bărbatul de 38 de ani a fost încătușat, iar în momentul în care a fost urcat în autospecială pentru a fi condus la sediul poliției, acesta s-ar fi lovit intenționat cu capul de sistemele din interiorul acesteia, provocându-și răni. La fața locului a fost solicitată o ambulanță, care a transportat bărbatul la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale”, anunţă IPJ Timiş.

Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

35 de minute ago

Fundația Alber – investiția în educație care schimbă viitorul unei generații

Există comunități care cresc prin infrastructură și există comunități care cresc prin oameni. Iar investiția…

56 de minute ago

Din 24 martie, la Şag se distribuie gratuit sacii galbeni pentru deșeurile reciclabile

În perioada 24-31 martie, compania RETIM va organiza în comuna Şag o acțiune de distribuire…

O oră ago

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

15 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

17 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

18 ore ago