Consiliul Judeţean Timiş

Amenajarea noilor sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc, terminate la finalul săptămânii viitoare/FOTO

Lucrările de execuție la cele două sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc sunt în curs și în curând vor fi finalizate. Acestea vor rămâne în funcțiune, urmând ca celelalte două din setul de patru amenajate provizoriu acolo vor dispărea. Finalizarea lucrărilor, săptămâna viitoare.

Președintele CJ Timiș, instituția care are în administrare drumul, Alin Nica, spune că lucrările se desfășoară cum trebuie.

Am verificat stadiul lucrărilor derulate pe Calea Timișoarei, Giroc, și, ca de obicei, firma Strabag își face treaba rapid și eficient. Din cele patru sensuri giratorii provizorii introduse anul trecut la cererea Primăriei Giroc, vom păstra doar două și pe acelea le amenajăm la două benzi. Scopul girațiilor este să faciliteze accesul locuitorilor din cartierele noi construite la drumul județean, reducând astfel numărul crescut de accidente”, a transmis Nica.

El spune că a înțeles că sensurile giratorii provizorii au creat disconfort.

Cunosc disconfortul creat în jurul acestor sensuri giratorii provizorii și îmi pare rău pentru situația creată, dar proiectul tehnic realizat de Primăria Giroc a îndeplinit toate normativele legale si avea toate avizele luate. De îndată ce a fost posibil, am început lucrările de remediere a blocajelor și de fluidizare a traficului. Până la sfârșitul săptămânii viitoare ne așteptăm ca lucrarea să fie finalizată”, a mai anunțat Nica.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cronica unui meci de fotbal care a ținut doar… 10 minute!

Pentru că așa se întâmplă în țara în care neprofesionalismul este ridicat la rang de…

20 de minute ago

Lucrările de la noul sens giratoriu de la Cărpiniș sunt pe final/Foto

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că sunt aproape de final lucrările de amenajare…

33 de minute ago

Probleme descoperite la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat amenzi de sute de mii de lei

Controale le desfășurate de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș la balastierele din…

50 de minute ago

Fost lider al PNL Dumbrăviţa, plecat din partid pe motiv de PSD, a împrumutat cu un milion de lei… PSD-ul

Numele fostului preşedinte al PNL Dumbrăviţa, Cristian Rusu, se regăseşte pe lista firmelor/persoanelor care au…

54 de minute ago

La Poli treburile stau bine, dar ar fi sănătoasă puțină îngrijorare

Poli termină în acest weekend sezonul regular al ligii 3 seria VII de pe poziția…

3 ore ago

Semifinala barajului România – Turcia se difuzeză joi la Cinema City

Ce spui de o experiență care aduce emoția de pe stadion direct în sala de…

3 ore ago