Primăria Timişoara

Duminică se deschide oficial, cu ocazia sărbătorilor pascale catolice, Târgul de Paști de la Timișoara

La Timișoara se deschide, duminică, Târgul de Paști. Evenimentul coincide cu începutul sărbătorilor pascale catolice. Astfel, la finalul Liturghiei pascale catolice, estimat la ora 12:30, Alaiul Primăverii, animat de îngerul gigantic al Asociației Teatru pe Roți și de un grup de copii de la școala de dans Mini-Mini Reflex, va porni de la Domul Romano-Catolic din Piața Unirii, spre Piața Libertății, unde va avea loc și un scurt spectacol al micilor „îngerași”.

Seara, începând cu ora 18:00, în Piața Libertății va avea loc un concert al orchestrei simfonice „Lira”, protagonista concertului extraordinar de Paști, care propune un program minunat, alcătuit din compoziții nemuritoare de Glazunov, Vivaldi, Strauss, Weber și Haciaturian. Dirijor: Radu Popa. Concert-maestru: Cristian Dragalina.

De la deschiderea oficială, pe 31 martie, până pe 6 mai, vizitatorii de toate vârstele sunt invitați să se bucure de peste 70 de evenimente – de la concerte și recitaluri muzicale, la spectacole de dans, folclor, teatru, film, animație stradală, picnic, dar și ateliere pentru copii. Acestea vor avea loc în Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Traian, unde Târgul de Paști se va deschide pe 20 aprilie.

În perioada 6-28 aprilie, fosta florărie din Piața Victoriei va găzdui ateliere cu tematică pascală, pentru copii. Programul acestora este de luni până vineri, între orele 9:00-12:00, iar la sfârșiturile de săptămână, între orele 10:00-13:00 și 15:00-18:00. Programul detaliat al atelierelor, cu detalii despre fiecare atelier în parte, va fi anunțat în curând.

De Florii, pe 28 aprilie, Târgul de Paști va fi reîmprospătat cu activități și surprize florale, menite să onoreze această sărbătoare importantă a calendarului spiritual.

Programul Târgului de Paști din acest an:

TÂRGUL DE PAȘTE 31.03.-06.05.2024 PIAȚA LIBERTĂȚII, PIAȚA SFÂNTUL GHEORGHE

PROGRAM

Duminică, 31 martie    12:30    Alaiul Primăverii (pornire din Piața Unirii)

18:00    Concert extraordinar de Paște, Orchestra „Lira”

Marți, 2 aprilie            18:00    Perfect Music, Aly Dance, Anne Dance Studio, Școala Ramona Iatan

Joi, 4 aprilie                18:00    Liceul Teoretic Babel, Mini Mini Reflex, Școala „Artistul de mâine”

Sâmbătă, 6 aprilie      17:00    Alba ca Zăpada și cufărul celor șapte pitici, Teatrul Merlin

Dinamic Dance, Magicianul Robert Tudor

Animație stradală cu Teatru pe Roți

Duminică, 7 aprilie      17:00    Beg Art, Ballet School Denisse; „Tina și Iepurașul”, Teatrul Magic Oz

„Gaudium Solis”, Peregrinii; Animație stradală cu Teatru pe Roți

Marți 9 aprilie             17:30    Corala ACSMT (Asociația Pensionarilor), Florica Munteanu, folk

Corala CARMINA DACICA, The Dancers, Școala de muzică MRB

Joi 11 aprilie                18:00    TRIO MERAKI, Facultatea de Muzică și Teatru

„Four seasons of Buenos Aires” – A. Piazzola

Magnum Team, Diana Matei & Incubatorul de Artă

 

Sâmbătă, 13 aprilie     18:00    „Image kids”, dans modern; „Cromatik Art”, Sânnicolau Mare                            „Choarda liberă”, Liceul Waldorf

Coloana sonoră de la filmul „Asimptomatic”

Recital Ovidiu Dodo Moldovan (Cumi) & Kristin Dorseea

 

Duminică, 14 aprilie    17:30    Active Dance Studio, Dance with Francisca

Ionuț Dorobanțu & Alina Mihocaș

Tango simfonic, Analia Selis & Orchestra Lira

 

Marți, 16 aprilie           17:30    Chic Dance, Extrem Dance, Palatul Copiilor

 

Joi, 18 aprilie               18:00    Cvartet Music Age, Lia Burg, Adrian Ilie & Loris Negruț, Trupa Remember

 

Sâmbătă, 20 aprilie    17:00    „Capra cu trei iezi”, Teatrul „Ioan Slavici”, Arad

Școala de Muzică „Cantodena”

Ansamblul „Timișul” Tineret

 

Duminică, 21 aprilie    17:00    Ansamblul Universității de Științele Vieții „Mihai I”

Ansamblul „Timișul”

 

Marți, 23 aprilie          17:00    Grupul vocal al Liceului Teoretic Special „Iris”, Incubatorul de Arte

RECITAL MUSICAL, Facultatea de Muzică și Teatru

Spectacol Teatru pe Roți (Piața Sf. Gheorghe)

 

Joi, 25 aprilie              17:30    Dancing Stars Team, Recital Dragoș Moldovan & Andreea Vlas

Beck Corlan & Band, Bega Blues Band

 

Sâmbătă, 27 aprilie    18:00    Tineri artiști bănățeni premiați, Recital Vizi Imre

Concert ALEXANDRA UNGUREANU

 

Duminică, 28 aprilie    18:00    Lady Sax, Jazz Tribe, „Come into the light!”, Magnum Team

 

Marți 30 aprilie           18:30    Pricesne, Liceul de Artă „Ion Vidu”, Recital de toacă Grigore Teodorescu

Recital de pricesne Paula Hrișcu & Corala Contrast

 

Miercuri 1 mai             10:00    Cinema în aer liber pentru copii

18:00    Muzică de film cu Mădălin Luca Quintet; cinema în aer liber

 

Luni, 6 mai                  17:00    „Mica și marea muzică de seară”, concert Orchestra Lira

Cosmin Rafael Bălean Band, MARIUS MIHALACHE & BAND

Program Târg de Paști_2024_presă

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, întâlnire cu locuitorii din Traian înaintea începerii lucrărilor din zonă

Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…

12 ore ago

Începând de mâine, restricții de circulație rutieră în mai multe zone al Timişoarei

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…

13 ore ago

Percheziţii la clanul Cârpaci din Timişoara, la solicitarea Procuraturii din Munchen. Acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane

Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…

14 ore ago

Poli merge la Pecica fără câțiva titulari, șansă pentru jucătorii din lot să demonstreze că merită să joace în alb-violet

Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…

14 ore ago

Lugoj și Sânnicolau Mare, orașe pilot într-un proiect european pentru planificare urbană și energetică derulat prin intermediul CJ Timiș

Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…

15 ore ago

Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru…

15 ore ago