Primăria Timişoara

Primăria Timișoara estimează că va închide șantierul de pe Stan Vidrighin în iulie. Se așteaptă reluarea circulației liniei 6

Luna martie va aduce finalizarea ultimei etape majore a investiției realizate de Primăria Municipiului Timișoara pe bulevardul Stan Vidrighin, respectiv modernizarea completă a intersecției cu Strada 1 Decembrie 1918, anunță Primăria Timișoara. La finalul acestei etape, care implică schimbarea liniilor de tramvai învechite și a rețelelor de utilități, introducerea unui sistem automat de macazuri și refacerea trotuarelor și a carosabilului, tramvaiele de pe liniile 6a și 6b vor putea reveni pe traseele consacrate.

Pe bulevardul Vidrighin se lucrează în această perioadă și la montarea sistemului de irigații, astfel încât spațiile verzi care vor fi amenajate să poată fi întreținute în condiții optime. De asemenea, se desfășoară lucrări de suprastructură pentru linia de tramvai, lucrări de suprastructură a drumului, inclusiv drumuri laterale, trotuare, accese și piste de biciclete.

„Vestea bună pentru cei care locuiesc în zonă sau vin aici la serviciu e ca șantierul e în avans față de graficul estimat și estimăm că vom termina lucrările în iulie în loc de septembrie. Asta înseamnă ca se termină mai repede disconfortul și că putem da drumul la tramvaiul 4 din  vară”, a declarat primarul Dominic Fritz.

După modernizarea completă a intersecției cu Strada 1 Decembrie 1918, va fi turnat ultimul strat de asfalt dintr-un capăt al celuilalt al bulevardului, vor fi amenajate spațiile verzi, vor fi plantați copaci și va fi realizată semnalizarea rutieră.

La finalizarea investiției, pe bulevardul Stan Vidrighin vor fi avea 2.860, 61 mp de spații verzi noi, 9.827, 39 m de spații verzi modernizate,  alei pietonale și trotuare modernizate pe o suprafață de 7.486 mp și 992 arbori plantați în aliniament stradal.

Inițial, acest proiect urma să fie susținut d ela bugetul local. Ulterior, Municipiul Timişoara și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au semnat contractul de finanţare nerambursabilă nr. 3/14.12.2023 pentru proiectul „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 2, Calea Stan Vidrighin, din Programul Regional Vest 2021 – 2027.

Valoarea totală a proiectului: 101.227.978,29 lei, din care cea mai mare parte finanțare europeană, de 67.548.089,66 lei.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

11 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

12 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

13 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

16 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

18 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

20 de ore ago