Consiliul Judeţean Timiş

A fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea Bibliotecii Județene Timiș

Biblioteca Județeană Timiș primește 14,5 milioane de lei de la bugetul de stat și va intra în reabilitare. Va avea mansardă modernizată și lift panoramic interior.

La începutul anului trecut, Consiliul Județean Timiș a depus la Ministerul Dezvoltării o cerere de finanțare pentru reamenajarea clădirii Bibliotecii Județene, subliniind faptul că imobilul avea nevoie de reparații urgente.

Toate criteriile solicitate fiind îndeplinite, miercuri a fost semnat contractul de finanțare aferent Proiectului „Reabilitare Imobil Piața Libertății nr. 3 – Modificări interioare, modificări exterioare, reabilitare fațade și amenajare parțială mansardă pod existent, amplasare lift interior, acces exterior demolare parțială”.

„Lucrările vor viza încadrarea clădirii în normele de eficiență energetică actuale, dar și creșterea calității serviciilor oferite de bibliotecă pentru timișenii iubitori de carte, care se vor putea bucura de colecțiile deținute, beneficiind de condiții moderne de lectură”, a spus Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Astfel, prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, de la bugetul de stat, Biblioteca Județeană va primi peste 14,5 milioane lei, Consiliul Județean Timiș asumându-și, în paralel, alocarea sumelor necesare pentru secțiunile care nu se referă la faza de construcții-montaj.

Proiectul prevede reabilitarea imobilului în care-și desfășoară activitatea Biblioteca Județeană și va include atât intervenții la nivelul structurii și a componentelor arhitecturale, cât și refacerea șarpantei și a fațadei. Se vor înlocui instalațiile interioare și se va monta un chiller pentru asigurarea unui climat corespunzător.

Intervenția mai prevede reamenajarea mansardei și a podului existent, dar și a zonei de acces, ceea ce va presupune demolarea unor componente. Adiacent, se va mai amplasa un lift panoramic interior.

În prezent, Proiectul tehnic este recepționat, iar în perioada următoare se vor face demersuri pentru organizarea licitației în vederea desemnării constructorului.

 

 

 

 

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Doliu în IPJ Timiș! Șeful de post din Sânpetru Mare s-a sinucis în cimitirul din Secusigiu

Un polițist de 38 de ani din Timiș s-a sinucis astăzi în apropierea cimitirului din…

11 ore ago

Timișoara primește 97 de milioane de lei, bani europeni, pentru Magistrala Verde

Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total…

11 ore ago

SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu

Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…

13 ore ago

Anunțul Colterm pentru timișoreni: CET Sud nu e prevăzută pentru închidere, va trece pe gaz

Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…

15 ore ago

Se redeschide circulația prin punctul de trecere a frontierei de pe pista Timișoara – Zrenjanin

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…

15 ore ago

Rugbiștii Timișoarei luptă sâmbătă pentru primul trofeu din 2026

În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…

15 ore ago