Politica

Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara

Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial.

Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu, în mediul public, despre locația întâlnirii s-ar putea termina cu mutarea într-o sală mult mai mică, aflată la sediul Prefecturii, tot la Palatul Administrativ. Este vorba de sala Video, mult mai mică decât cea folosită în mod constant de consiliul județean.

Din fericire, la Timișoara sunt așteptați, în varianta ”fizică” un număr de zece miniștri, la care se adaugă aparatul funcționăresc, care ar trebui să se încadreze în cele 28 de locuri oferite de sala respectivă.

Vă reamintim că de câteva zile, între cei care vor organiza această ședință și Alin Nica, președintele CJ Timiș, există o adevărată dezbatere pe tema aceste săli. Nica a spus că va oferi sala Multifuncțională, deși nu i-ar fi fost solicitată corect, pentru a admite că a existat o cerere din partea prefectului Mihai Ritivoiu, de fapt. Ulterior, Nica a spus că ar fi fost programată o altă întâlnire, la sala Revoluției, dar că cei de la PSD ar fi făcut amenințări asupra participanților la dezbaterea respectivă, pentru că ar fi ”umbrit” ședința Guvernului României de joi.

Alfred Simonis i-a răspuns lui Nica, spunând că reacțiile sale ar fi jenante.

Când guvernul vine la Timișoara, nu se poate împiedica de acest eveniment (n.r cel anunțat de Nica). Nu ar fi interesat (n.r guvernul) de ce e în altă sală. E jenantă reacția pentru un om care mai e președinte al CJT. E disperat că facem ceva ce el nu a putut realiza în atâția ani. În câteva luni de când l-am avut pe Ciolacu aici totul s-a deblocat. Sunt 200 de milioane de euro, cel mai important proiect de infrastructură sportivă. Nica face o campanie murdară”, a declarat miercuri, Alfred Simonis.

Cel mai probabil, ședința de guvern va avea loc de la ora 13. Ulterior, la Hotel Timișoara este programată o discuție cu mediul de afaceri local.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

8 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

9 ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

9 ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

9 ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

10 ore ago

Conform DEX: Cel mai bun fotbalist – Nicolae Robu

Când un primar se laudă că a atras sute de milioane de euro investiții din…

12 ore ago