Primăria Timişoara

A trecut la vot din a doua încercare. Primăria Timișoara poate acum cumpăra cele două părți din cota de proprietate a locului de grădiniță din Piața Traian

Cu o nouă ședință de îndată a consiliului local, Primăria Timișoara reușește să obțină, din a doua încercare, acceptul să dea 400.000 de lei pe două părți din cele 9 ale proprietății din Piața Traian, unde primarul Dominic Fritz ar dori o nouă grădiniță. Plenul de îndată convocat joi a adus la discuții și vot 19 consilieri locali, iar aceștia au fost de acord cu achiziția.

Proiectul pus pe ordinea de zi suplimentară de 22 de puncte atașată ședinței de plen ordinare de luni, de achiziție a două părți din proprietatea de pe strada 3 August 1919 nr.25, picat atunci din lipsă de voturi favorabile, a reușit acum să treacă. Subiectul a devenit unul de contre, numai bun pentru o campanie electorală în curs, cert este că acuzațiile au curs, de o parte cum că liberalii blochează un asemenea proiect important, de cealaltă parte că proiectul a fost băgat ”pe șest” la vot, cu doar mai puțin de o oră înainte de ședință, deși era o procedură rezolvată încă din luna martie, cu speranța că nimeni nu va vedea nimic și se va vota la foc automat. Ei bine, nu s-a întâmplat așa.

În aceste condiții, primarul a convocat, apelând ”la cea mai de urgență” variantă, consiliul local, pentru o ședință de îndată, în cadrul căreia era evident că punctul principal era exact acea achiziție imobiliară de către municipalitate. Au fost adunați 19 consilieri și cu toții au votat cu ”DA”, așa că proiectul a trecut. Acum, primăria va putea plăti suma de 400.000 pentru cota de 2/9 din imobilul amintit, unul situat chiar vizavi de Biserica Millenium și despre care Dominic Fritz spunea că poate fi o excelentă locație pentru o grădiniță. Celelalte șapte părți ale clădirii aparțineau deja municipalității, acum instituția poate deveni singurul proprietar al clădirii, cel de-al doilea proprietar decizând să renunțe la partea sa și să o vândă.

Conform consilierului local liberal Dan Diaconu, prețul stabilit și trecut prin comisia de negociere a fost mai mare decât cel din raportul de evaluare.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: dan diaconu

Recent Posts

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

5 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

12 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

12 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

13 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

14 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

17 ore ago