Economic

Aproape o mie de locuri de muncă oferite la Bursa Locurilor de Muncă. Peste 600 de persoane au fost selectate pentru angajare

La Timișoara a avut loc, marți, o nouă ediție a Bursei Locurilor de Muncă. Interesul a fost ridicat, atât din partea firmelor, dar și a celor care căutau un nou loc de muncă. Au fost prezente 53 de firme care au oferit 907 locuri de muncă, de care au fost interesate peste o mie de persoane.

Pentru prima dată, acțiunea a avut loc împreună cu cei de la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, care a fost și gazdă bună, punând la dispoziție Centrul de Afaceri Timișoara ca și loc de desfășurare.

Acțiunea a fost o reușită, spun organizatorii. Succesul evenimentului s-a datorat și celor 53 de participanți: agenți economici, instituții, școli, ONG-uri, întreprinderi de economie socială. Participanții au învățat strategii de căutare a locurilor de muncă și de gestionare a situațiilor dificile în cadrul procesului de selecție, bune practici în crearea CV-ului și redactarea scrisorii de intenție, precum și oportunitatea de a exersa interviuri. Persoanele în căutarea unui loc de muncă au avut la dispoziție 907 locuri de munca vacante oferite de agenții economici participanți la eveniment, și anume 824 oferte locuri de munca pentru persoane cu studii medii, respectiv 83 oferte de locuri de muncă pentru persoane cu studii superioare.

“E un eveniment important pentru noi, pentru a preveni deficitul forței de muncă de pe piața locală. Noi am organizat deja o serie de evenimente de relocare a forței de muncă din alte zone spre Timiș. Am susținut învățământul dual, am participat la diferite evenimente. De asemenea, am premiat șase unități de învățământ din Timișoara, care susțin învățământul dual. Absolvenții se duc spre firme, iar acestea au nevoie de forță de muncă. Am avut și seminarii cu câteva firme de recrutare pentru atragerea forței de muncă. În momentul acesta suntem în discuții, încă din luna martie, pentru organizarea unui evenimente pentru găsirea de soluții pentru deficitul forței de munca, eveniment pe care îl organizam sub egida Ministerului Muncii împreună cu AJOFM, cu ITM, cu Departamentul de Imigrări și președintele patronatului firmelor de recrutare”, a anunțat Florica Chiriță, președintele CCIA Timiș.

Încă de la primele ore, la standurile firmelor participante a fost aglomerație.

„În primele două ore ale bursei am depășit un record. Avem 907 locuri de muncă, de la 53 de angajatori, iar în primele două ore avem 587 de persoane care și-au lăsat CV-ul în vederea încadrării la una dintre firme. Pentru noi, aceasta înseamnă foarte mult, înseamnă că ne vom depăși obiectivul propus. Pentru studii medii avem 824 de locuri de muncă, operatori de producție, muncitori necalificați, transport persoane, tâmplari, gestionari de depozite. Pe studii superioare avem 83 de locuri de muncă vacante, mai puține decât la alte burse și avem oferte în arhitectură, cercetare și dezvoltare, ingineri IT din diferite domenii. Până la ora 11 avem 1022 persoane participante”, a declarat și Roxana Kassai, director al AJOFM Timiș.

Cele mai căutate meserii și posturi oferite persoanelor fără studii superioare au fost: operator producție, muncitor necalificat, montator subansamble, lucrător comercial, stivuitorist, lăcătuș mecanic.

Principalele meserii aferente locurilor de muncă oferite persoanelor cu studii superioare sunt: proiectant arhitect, inginer structurist, inginer automatist, asistent cercetare, psiholog, farmacist.

La acțiunea organizată astăzi au participat 1143 persoane, fiind selectați în vederea încadrării pe piața muncii 624 persoane.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Ghiroda a început pregătirea și va disputa șase partide amicale

Una din echipele de top din județul Timiș și-a reluat pregătirea încă de la începutul…

12 ore ago

Zeci de localități din Timiș nu au medic de familie. Președintele Colegiului Medicilor cere implicarea autorităților

Medicina de familie, domeniul care ar trebui să fie unul dintre pilonii sănătății, are în…

15 ore ago

Doi artiști timișoreni reprezintă, prin intermediul unei expoziții, România la Bienala de artă de la Veneția

România va fi reprezentată la ediția cu numărul 61 a Bienalei de Artă de la…

15 ore ago

Dragoste de mamă. Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara a primit o donaţie de un milion de euro de la mama sa

Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, medicul Tudor Constantin Luca, a primit de la…

16 ore ago

A fost lansată licitaţia privind reabilitarea zonei centrale a oraşului Sânnicolau Mare, proiect de 5,5 milioane de euro

Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, a anunţat că a fost lansat în liciatţie proiectul…

17 ore ago

Weekend rece în toată țara. În Banat vor fi valori pozitive

Iarnă în toată puterea cuvântului în țară. În Banat însă, vremea va fi mai blândă…

18 ore ago