Primăria Timişoara

Consilierii locali au aprobat documentația înființării a trei centre de aport voluntar a deșeurilor, cu fonduri europene

Timișorenii vor putea scăpa mai ușor, fără să fie nevoiți să ”ascundă” într-o rampă clandestină, deșeurile și lucrurilor care nu se pot arunca la pubelă. Aleșii locali și-au dat acordul pentru aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investițieÎnființarea a trei centre de colectare prin aport voluntar (CAV)”. Cele 3 centre de colectare prin aport voluntar vor fi de categorie mică, având suprafața de 2500 mp fiecare și vor fi amplasate pe: Aleea Pădurea Verde,  Calea Dorobanților și Calea Moșniței.

Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C3 – Managementul Deșeurilor.

Centrele vor avea o capacitate mai mare de preluare și pregătire pentru reutilizarea și valorificarea deșeurilor, asigurând o colectare selectivă mai eficientă decât actualele puncte de colectare. Aceste centre sunt destinate predării deșeurilor care nu pot fi colectate în pubelele individuale și se vor colecta separat 13 tipuri de deșeuri: reciclabile și biodeșeuri, deșeuri voluminoase, deșeuri textile, deșeuri din lemn, mobilier, deșeuri din anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri periculoase, baterii uzate, deșeuri de cadavre animale, deșeuri de grădină, deșeuri din construcții și demolări.

Înființarea centrelor de colectare selectivă prin aport voluntar (CAV) este finanțată prin PNRR, valoarea sumei alocate 2.336.160 euro fără TVA (778.720 euro pentru un CAV).

Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, întocmite de CSP PROIECT LINE SRL – Cluj-Napoca, în valoare de 150.000 lei, fără TVA sunt finanțate de la bugetul local.

Pe raza municipiului Timișoara funcționează în prezent 4 puncte de colectare a deșeurilor cu aport voluntar, care preiau gratuit deșeuri din construcții, deșeuri voluminoase și vegetale, după următorul program: centrul de pe Aleea Avram Imbroane, nr. 70: L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00; centrul de pe Calea Torontalului, nr. 94: L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00; centrul de pe Calea Moșniței (fostă Strada Torac, nr.2-4): L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00; centrul de pe Str. Ovidiu Cotruș, nr. 201 (fostă Strada Mile Cărpenișan, nr. 3): L-V: 9:00-17:00, S: 8:00-16:00.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

5 minute ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

42 de minute ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

O oră ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

O oră ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

2 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

2 ore ago