Primăria Timişoara

Proiectul Bulevardul Cetății, primul finalizat pe noul ciclu de finanțare europeană. Coșurile de gunoi selective sunt bine integrate

Proiectul reabilitării bulevardului Cetății a fost vizitat de reprezentanții Uniunii Europene. Acesta este considerat ca fiind primul proiect finanțat cu bani europeni în noul ciclu de finanțare. Vă reamintim că Cetății a fost susținut de la bugetul local, finanțarea respectivă pe Programul Regional Vest a fost aprobată la finanțare pe bani europeni la jumătatea lunii decembrie, când lucrările erau destul de avansate.

Finanțarea a fost acordată în decembrie 2023, proiectul fiind considerat închis câteva luni mai târziu.

Miercuri, Krzysztof Kasprzyk, șeful adjunct al Unității pentru România și Croația din cadrul Direcției Generale pentru Politică Regională și Urbană, și Alexandru Coca, manager de program în cadrul DG Regio, au vizitat unul dintre proiectele implementate prin Programul Operațional Vest reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale pe Bulevardul Cetății.

De asemenea, reprezentanții CE s-au întâlnit cu conducerea ADR Vest pentru a discuta despre statusul programului.

Am văzut primul proiect finalizat și suntem foarte bucuroși, chiar dacă din punct de vedere financiar el încă nu s-a închis, am văzut că lumea folosește deja liniile de tramvai și că lucrurile arată bine. Ca reprezentanți ai Comisiei Europene, suntem foarte bucuroși să vedem rezultatele. Este și neașteptat, pentru că este primul proiect pe care îl vedem finalizat în România în noul ciclu de finanțare. Am apreciat faptul că anumite părți ale proiectului sunt integrate bine, de exemplu coșurile de gunoi pentru colectare selectivă, ceea ce nu este neapărat o normă în toate stațiile de transport, am văzut că proiectul este conectat cu cele din perioada anterioară și este bine integrat în strategia generală a orașului. De asemenea, am discutat o mulțime de chestiuni tehnice și planuri de viitor ale Autorității de Management, și vedem că programul este pe drumul cel bun, am discutat despre soluții inovative care pot fi folosite în diferite sectoare, despre îndeplinirea țintei de absorbție – am primit asigurări în acest sens și suntem foarte optimiști, a fost o discuție foarte bună și practică”, a concluzionat Krzysztof Kasprzyk în urma întâlnirii de la sediul ADR Vest, conform organizației.

Oaspeții au discutat despre evoluția Programului Regional Vest și a ce înseamnă obținerea calității de Autoritate de Management pentru ADR Vest.

„Ne bucură faptul că, în contextul vizitei la Timișoara, am avut onoarea să îi găzduim pe domnii Krzysztof Kasprzyk și Alexandru Coca pentru o întâlnire tehnică aplicată și o discuție privind evoluția Programului Regional Vest în ansamblul său. Am analizat progresul programului, am vorbit despre viziunea pe care o avem privind noile proiecte, despre proiectele etapizate care continuă, despre inițiativele inovative pe care le are în vedere Comisia Europeană. Acest program reprezintă o mare responsabilitate pentru noi, pentru că ei ne-au investit cu multă încredere, au încredere în capacitățile noastre și în această nouă abordare descentralizată care începe să producă rezultate și se așteaptă ca noi să performăm în calitate de Autoritate de Management”, a declarat directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim.

”Șantierul de pe Cetății l-am început și dus mult timp doar cu bani din bugetul local. Și nu a fost ușor. Așa că atunci când s-a dat drumul la noul Program Regional Vest am fost primii care am depus și primii care am contractat fondurile și așa am terminat Cetății. Mă bucur că rezultatele sunt apreciate. Timișoara se dezvoltă datorită banilor europeni”, a spus şi primarul Dominic Fritz.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

8 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

8 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

8 ore ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

8 ore ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

9 ore ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

10 ore ago