Invatamant

Spiritul Jocurilor Olimpice, la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara: lecţie de scrimă şi Poli Ping Pong Challange

Scrimerii Politehnicii Timișoara s-au aflat în centrul atenției într-un cadru inedit – Biblioteca Universității Politehnica Timișoara. În fața studenților și a altor spectatori, alături de antrenorul Livius Buzan au oferit o lecție deschisă de scrimă și un meci demonstrativ. Evenimentul a fost organizat de BUPT „la pachet” cu „Poli Ping Pong Challenge”, care a avut loc cu o zi înainte, cu scopul de a aduce mai aproape spiritul Jocurilor Olimpice de la Paris.

Biblioteca Universității Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Institutul Francez și cu sprijinul cluburilor sportive Politehnica Timișoara, CSC Dumbrăvița și ACS Dumbrăvița, a organizat două evenimente sportive inedite, programate în contextul ediției din acest an a Jocurilor Olimpice de vară din Paris, dorind să aducă spiritul olimpic mai aproape de comunitatea locală.

Având în vedere succesul de care bucurat inițiativa de a pune la dispoziția studenților veniți la Biblioteca UPT o masă de tenis pentru relaxare în pauzele de învățare, anul acesta a fost organizată prima ediție a Poli Ping Pong Challenge, care s-a desfășurat în data de 22 mai 2024, în Holul Central al Bibliotecii UPT. Competiția de tenis de masă a fost deschisă tuturor participanților cu vârsta de peste 16 ani, fiind însă destinată doar amatorilor, având drept scop promovarea sportului și fair-play-ului.

Peste 50 de amatori s-au înscris în competiția organizată cu suportul, în special logistic, al Asociației Club Sportiv Dumbrăvița. În deschiderea evenimentului, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a menționat legătură strânsă a activităților didactice din UPT cu cele sportive, încă de la înființarea instituției, subliniind că valorile din sport au intrat deja în ADN-ul instituției.

Tot în deschiderea evenimentului, directorul Institutului Francez din Timișoara, Tilla Rudel, a felicitat Politehnica și Biblioteca UPT pentru organizarea unui astfel de eveniment care să celebreze Jocurile Olimpice de la Paris, din vara acestui an, iar Nicoleta Husar, președintele Asociației Club Sportiv Dumbrăvița și multiplă campioană națională la tenis de masă, și-a exprimat bucuria că acest sport are o priză atât de mare, în special la tineri.

Câștigătorii primului turneu de tenis de masă organizat de Biblioteca UPT, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Institutul Francez, CSU Poli și Asociația Club Sportiv Dumbrăvița sunt:
• Locul I: Andrei Roșu
• Locul II: Dominik Blaboli
• Locul III: Sergiu Mermezan
Aceștia au fost răsplătiți cu vouchere pentru cumpărarea de cărți, diplome, iar premiul I a primit și o mascotă a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024.

Pe lângă competiția de ping-pong, în data de 23 mai 2024 a avut loc un meci demonstrativ de scrimă, găzduit tot în Holul Central al Bibliotecii UPT. În prezența directorului executiv al Clubului Sportiv Universitar Politehnica Timișoara, Adrian Tal, și a conducerii Bibliotecii UPT, acesta a oferit spectatorilor ocazia de a vedea la lucru sportivi de la secția de scrimă din cadrul CSU Politehnica Timișoara, care a și obținut recent o serie de medalii în Campionatul Național, într-o prezentare a scrimei într-un cadru inedit.

În plus, vizitatorii au avut oportunitatea unică de a descoperi însemnele oficiale ale Jocurilor Olimpice din acest an.

Share
Published by
Daniel Neacșu
Tags: upt

Recent Posts

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

2 ore ago

Azi îl sărbătorim pe Sfântul Ştefan, primul martir al creştinătăţii. Peste 500 de mii de români îşi sărbătoresc onomastica

Credincioşii ortodocși și greco-catolicii îl sărbătoresc în cea de-a treia zi de Crăciun pe Sfântul…

2 ore ago

Mulți fotbaliști cu nume din Timișoara și din țară vor „bate” mingea în Sala Constantin Jude pentru o cauză nobilă

Cel mai tare turneu de minifotbal din Banat revine! Superstar Charity Cup în colaborare cu…

14 ore ago

Momente magice și la Facultatea de Mecanică UPT cu ocazia Târgului de Crăciun

Dincolo de activitatea didactică și de cercetare, spiritul Politehnicii se regăsește și în solidaritate, implicare…

20 de ore ago

Primăria Timișoara vrea să cumpere o nouă clădire în zona Iosefin

Municipalitatea timișoreană vrea să demareze discuțiile pentru preluarea unei noi clădiri în zona Iosefin, pe…

21 de ore ago

Primăria a făcut trotuar pe strada Barbu Iscovescu în locul terasei demolate a unui cunoscut restaurant/VIDEO

Oamenii municipalității timișorene s-au mișcat rapid și în locul terasei unui restaurant cunoscut din oraș,…

21 de ore ago