Perioada temperaturilor ridicate vine cu unele riscuri și pericole. Cel mai crescut risc al verii este pericolul de înec.
Astăzi, 20 iunie, în jurul orei 11:40, pompierii timișeni au fost alertați cu privire la o persoană posibil înecată în râul Timiș, pe raza municipiului Lugoj.
Au fost alertate toate subunitățile de intervenție ale inspectoratului și la fața locului intervin în misiunea de căutare-salvare 19 pompieri cu 8 bărci, precum și echipajul de scafandri, și un echipaj SMURD.
UPDATE:
Victima a fost găsită. Din nefericire nu a răspuns manevrelor de resuscitare si a fost declarat decedat.
Foto: arhivă
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…
O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…
Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…
Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…
În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…
Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…