Administratie

CJ Timiș vrea instalarea de panouri solare pentru energie pe noua clădire a Direcției de Asistență Socială din Lugoj

În prima ședință de plen de după lupta electorală de duminică, consilierii județeni timișeni au aprobat lansarea unei solicitări de dotare cu panouri fotovoltaice a noului sediu al Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș din Lugoj. Valoarea investiției ar urma să fie de puțin peste un milion de lei, care va fi asigurată aproape integral de la Administrația Fondului pentru Mediu.

Având în vedere că suma totală alocată este de aproximativ 150 de milioane de lei, șansele de a obține finanțarea sunt destul de mari. Deocamdată este vorba de depunerea unei cereri de obținere a finanțării. CJ Timiș urmărește să obțină o sumă cât mai mare, în funcție de ceea ce se va aproba va fi și puterea instalației.

Programul celor de la AFM se adresează unităților de cult, instituțiilor și autorităților publice din sistemul național de asistență socială.

“În Lugoj a fost finalizat Centrul de Zi de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilități, care are o suprafață de peste o mie de metri pătrați, ale cărui facturi lunare sunt foarte ridicate. Am identificat această linie de finanțare și cu ajutorul colegilor din Consiliul Județean am realizat atât studiul de fezabilitate, cât și proiectul în sine. Valoarea proiectului este de 1.075.525 din care 999.960 e sumă eligibilă. Restul de 75.565 în cazul în care cererea va fi acceptată, urmează să fie suportată din bugetul Timișului”, a prezentat proiectul consilierilor județeni, directorul adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, Monica Trușcă.

Obținerea finanțării se va face pe principiul primul venit – primul servit. Unul dintre consilierii județeni a propus ca, în perioada următoare angajații CJT să se antreneze la apăsat rapid butonul de înscriere în proiect, pentru a fi printre cei care ajung la primit bani. De asemenea, a cerut ca Direcția care se ocupă de apăsat butonul de înscriere să primească o linie de internet ultrarapidă, destinată doar lor, iar calculatorul de pe care se apasă acel buton să fie legat la internet prin cablu și nu prin wi-fi, pentru că acest mediu de circulație al internetului ar fi mai rapid.

Nu putem să nu remarcăm, de asemenea, solicitarea lansată de consilierul județean Nicu Bădina, de la PSD, care a insistat, chiar de mai multe ori, ca președintele instituției, Alin Nica, să prezinte el personal proiectul, încercând să demonstreze astfel că președintele nu ar avea habar despre un proiect pe care chiar acesta l-ar fi propus. Totodată să mai spunem că Nica a fost atât de doritor de muncă încât a intrat în direct pe internet, în ședința online încă din timpul ședinței comisiilor reunite ale CJT, care precede întotdeauna cea de plen. Acolo l-a găsit de Alin Moș, (încă) vicepreședinte al CJ Timiș, care conducea ședința și care i-a explicat că încă nu e momentul să conducă ședința care nu a început.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului…

5 ore ago

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

8 ore ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

9 ore ago

Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO

Primăria Timișoara anunță că a început marți, dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o…

9 ore ago

Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii

Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate…

9 ore ago

Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului după o coliziune cu un automotor

În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în…

11 ore ago