Eveniment

Color the Village, ediția a șasea. 500 de voluntari vor oferi o imagine nouă pentru 30 de case din trei localități

Anul acesta, proiectul  Color the Village, evenimentul în care vor fi renovate 30 de case, în doar 3 zile, s-a dovedit a fi un succes total. Actuala ediție, a șasea, a atras cel mai mare număr de voluntari de la înființare. Organizat de asociația Acasă în Banat dă joi startul Color the Village, urmând ca voluntarii să renoveze 30 de fațade dintr-un sat bănățean, de această dată chiar în trei localități.

Evenimentul din acest an are loc în Altringen, județul Timiș, sat aparținător comunei Bogda, și a înregistrat un număr record de voluntari: 500 de persoane și-au confirmat prezența la eveniment. Pentru că Altringen este o localitate cu puține gospodării, au fost alese și case din satele învecinate: Bogda, Sintar și Comeat. În numai trei zile, vor fi readuse la viață casele, cu specificul lor, pentru ca întreaga comunitate să își păstreze și să își ducă mai departe identitatea locală.

Vom face din acest sat un loc de basm, este amplasat pitoresc între dealuri, are case frumoase și mai ales, are o comunitate care își dorește să păstreze ceea ce are unic și frumos: tradiția de a ajuta, de a avea o casă îngrijită și frumoasă. Noi vom da în aceste trei zile o mână de ajutor și vă invit să veniți la Altringen, începând cu săptămâna viitoare să vedeți un sat de poveste”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Color the Village este un eveniment organizat de Asociația Acasă în Banat. În acest an, partenerul principal al proiectului este Asociația „Johann Scharnel” din Altringen. Color the Village se află la a șasea ediție și, an de an, are loc într-un sat din Banat alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin. Edițiile precedente au avut loc la Valeapai (2023), Fărășești (2022), Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019). Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă. În cele trei zile, sute de voluntari muncesc contra cronometru pentru a reuși să își atingă ținta.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

51 de minute ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

4 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

5 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

8 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

8 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

9 ore ago