Administratie

Pieţele din Timişoara nu doar că nu se desfiinţează, dar se dezvoltă/Foto

În ultima perioadă, adversarii primarului Dominic Fritz au aruncat în spaţiul public zvonul că municipalitatea vrea să desfiinţeze pieţele agroalimentare. Ca şi în cazul altor atacuri de acest gen, realitatea este exact pe dos.

 Pieţele agroalimentare din Timişoara nu doar că nu se vor desfiinţa, dar în ele s-au investit cu mult mai mulţi bani decât în trecut, existând o strategie pentru dezvoltarea acestora.

 “În piața Badea Cârțan hala de lactate e gata de vreo două luni. Am făcut ordine în jurul pieței, am asfaltat și am amenajat locuri de parcare. În cea din Lipovei, lucrările sunt gata, de azi s-a reîntors o parte din comercianți, mai avem de pus copertinele. În Doina azi am început acoperirea noii piețe, iar în 700 am început eliberarea spațiului pentru noua construcție”, a afirmat primarul Dominic Fritz

El spune că acum vor să se întoarcă la conducerea pieţelor exact cei care le-au muls ani la rândul, menţionând că în pieţele Doina și 700 ultimele lucrări serioase de renovare au avut loc în 2001,

“Strategia noastră este să facem din piețele timișorene o alternativă reală pentru cât mai mulți timișoreni, care să găsească aici condiții civilizate și produse locale gustoase. Așa că au apărut tot felul de fumigene, din care cea mai savuroasă e că Fritz desființează piețele. Ghiciți voi cine a zis. Ani de zile piețele au fost încremenite în timp: condiții proaste și pentru cei care vindeau și pentru cei care cumpărau. Piețele au fost o vacă bună de muls, tocmai pentru cei care acum vor cu disperare să se întoarcă la butoane. În Doina și 700 ultimele lucrări serioase de renovare au fost în 2001 (!), acum mai bine de 20 de ani”, a mai spus Fritz.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Rectorul UPT atrage atenția asupra transformării profunde pe care AI o aduce pe piața muncii și în mediul academic

Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…

4 ore ago

Crimă la stână! Un cioban a fost omorât cu sânge rece, iar suspectul a fost prins după câteva ore de căutări

Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…

5 ore ago

Au început lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii, la Albina și Sacoșu Turcesc, pe drumul județean Timișoara – Buziaș/FOTO

Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…

7 ore ago

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

9 ore ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

10 ore ago