Sport

Timişoreanca Anca Todoni va juca în calificări la Wimbledon

Cinci jucătoare din România vor evolua în calificări la Wimbledon, al treilea turneu de grand slam al anului. Printre ele şi timişoreanca de 19 ani, Anca Todoni, învingătoare în urmă cu două săptămâni la un turneu WTA 125 la Bari.

În primul tur, Anca Todoni, locul 141 WTA, va evolua cu rusoaica Ekaterina Makarova, locul 181 mondial, în timp ce Andreea Mitu, locul 212 WTA, va juca în compania australiancei Maya Joint, locul 172 WTA.

Miriam Bulgaru (219) o va întâlni pe Lulu Sun (Noua Zeelandă – locul 123), iar Gabriela Ruse, locul 152 WTA, va evolua cu sportiva columbiană Emiliana Arango, locul 122 WTA.

Adversara Irinei Bara, locul 220 WTA, va fi sportiva din Cehia, Gabriela Knutson, locul 231 WTA.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

11 minute ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

32 de minute ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

O oră ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

O oră ago

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

3 ore ago

La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…

3 ore ago