Administratie

Aquatim a semnat două noi contracte de finanțare pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în județul Timiș

Timișoara și mai multe localități din Timiș vor beneficia de extinderea rețelelor de apă și canal. Aquatim a semnat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, două Contracte de Finanțare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în vederea implementării a două proiecte deosebit de importante pentru locuitorii Timișoarei și ai județului Timiș. 

Primul proiect avut în vedere, „Extindere rețele de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2000 locuitori echivalenți în județul Timiș”. Acesta are o valoare totală a finanţării nerambursabile de 9.031.508,93 lei, echivalentul a circa 1.836.000 euro. În cadrul acestui proiect, locuitorii din Timișoara, dar și din Recaș, Gătaia, Deta, Ciacova, Cenad și Liebling, vor beneficia de extinderea rețelelor de apă potabilă și de canalizare. Perioada de implementare a proiectului este de 18 luni, dar fără a depăşi data de 30.06.2026.

Al doilea proiect, „Extindere rețea canalizare pe Calea Șagului, etapa III-A, tronson cuprins între Calea Chișodei și sens giratoriu centre comerciale- Municipiul Timișoara”, are o valoare totală a finanțării nerambursabile de 942.265,00 lei, echivalentul a circa 192.000 euro. Perioada de implementare a proiectului este de 11 luni, dar fără a depăşi data de 30.06.2026.

Proiectele abordate de Aquatim fac parte din Pilonul I Tranziție verde, Componenta C1: Managementul apei al PNRR și au ca obiectiv asigurarea sustenabilă a apei pentru un viitor sigur al populației, mediului și economiei. 

Prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă se urmărește consolidarea cadrului de reglementare pentru managementul sustenabil al sectorului de apă și apă uzată și accelerarea accesului populației la servicii de calitate conform directivelor europene. De asemenea, se dorește creșterea gradului de acces al populației, în special din zonele rurale, la un serviciu public de apă și canalizare conform cu cerințele Directivelor europene și accesibil tuturor categoriilor sociale. Totodată, în timp, se dorește îmbunătățirea igienei, sănătății și bunăstării la nivelul comunităților/gospodăriilor beneficiare.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Hai la Ianova să plantezi un… CODRU! Recomandarea Visit Timiș

O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…

2 ore ago

STPT anunță modificări ale programelor de circulație pentru liniile 5, 9, 11, M11, 14 și M14

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…

4 ore ago

CCIA Timiș facilitează accesul companiilor timișene la Târgul Internațional de Agricultură Novi Sad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…

4 ore ago

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” rămâne deschisă până în 3 mai, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…

4 ore ago

Normalitatea revine la accesul spre Sânandrei. Șoferii nu vor mai ocoli kilometri pentru a intra pe drumul județean

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…

4 ore ago

Primăria Timișoara dorește semnarea unui parteneriat pentru a ajuta la adopția câinilor din adăpostul Danyflor

Primăria Timișoara caută noi modalități pentru a reduce numărul câinilor care rămân în adăpost și…

4 ore ago