Opinii

Bunul român

Am fost anunțați de edilul șef al Timișoarei, cu emoție pozitivă, multă voioșie și gesture zglobii, că cetățeanul european Dominic Fritz a depus actele pentru a deveni cetățean român. Primarul mărturisea generos că se simte de-al nostru de mult timp, după ce a început să vină cu treabă prin Timișoara de la vârsta de 19 ani. Dincolo de eleganța vorbelor sale, poate spuse și pentru a ne gâdila nouă emoțiile patriotice, Dominic Fritz într-adevăr poate să spună că a ajuns la stadiul de bun român, exersând unele apucături caracteristice ale neamului nostru încă din primul mandat de șef al administrației municipale.

Când spun „bun român” despre Dominic Fritz nu mă refer la faptul că poartă steaguri tricolore în jurul gâtului sau că va cânta la duș din opera lui Furdui Iancu. Noi, mai vechii români, vom recunoaște că în nația asta a noastră avem și oameni buni, și oameni netrebnici, ca peste tot în lume, în doze diferite. Dominic Fritz este bun român pentru că își plătește taxele, nu aruncă gunoi pe stradă, nu scuipă pe stradă, nu se bate pe stradă, merge la muncă, iar când merge la muncă încearcă să facă ceva ordine în orașul în care trăiește.

Nu ia șpagă. Poate vor râde mulți misterios, dar chiar asta este senzația generală că primarul Fritz nu ia șpagă. Cele mai multe ce i se reproșează este că așteptarea în primărie pentru rezolvarea dosarelor depuse e mai lungă decât în alte mandate, cu toate că digitalizarea și debirocratizarea a lăsat alte așteptări timișoreanului. Mai sunt povești cu angajări de useriști, dar aici poți înțelege până la un punct acel aspect al încrederii într-o proprie echipă, însă atâta timp cât nu faci ceva ilegal, nu pui pe șefa de personal să completeze lucrările de intrare in corpul funcționarilor publici, încă nu e așa de grav ca pe vremuri.

Și aceste vicii administrative românești nu sunt, totuși, luare de șpagă. Dar Dominic Fritz este deja român, bun român, am convenit, și pentru cum s-a adaptat la modul nostru de viață. Un neamț adevărat poate că n-ar face o campanie electorală ca la români, ca la latini, ca la balcanici, dar Dominic Fritz s-a apropiat de acest model. Poate că a mai păcălit prin omisiune în mesajele electorale, s-a lăudat cu lucruri formidabile făcute cu tâlc să pară așa în ochii alegătorilor, iar asta tot românismului din el o putem atribui.

Faptul că n-a depus mai devreme dosarul de cetățenie l-a ajutat. Vă imaginați ce ar fi fost dacă Dominic Fritz era eligibil și făcea toate eforturile să fie compatibil cu poziția de candidat la președinția României? Și nici nu s-ar fi retras din cursa pentru șefia USR. Vă imaginați că toți conspiraționiștii ar fi dat din cap atoateștiutori despre cum se va repeta scenariul neamțului Iohannis, despre cum serviciul de informații al Germaniei, BND, ne-a trimis încă un președinte și habar n-avem de ce s-ar încurca cu treaba asta?

Până în 2029 putem sta „liniștiți”, alegători români. Oricum ar fi fost greu pentru Dominic Fritz să câștige Controceniul doar cu această calitate de „bun român”, civic vorbind. Pentru un vot consistent la președinție nu e suficient să cânți la pian imnul României de ziua națională, nici să vorbești perfect limba, ba aș zice că n-ai nicio șansă în fața unui Ciolacu sau Ciucă cu o astfel de calitate. Mai este mult de dovedit și pentru asta Dominic Fritz trebuie să învețe să fie român de-abinelea. Măcar de-ar mânca semințe.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

13 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

13 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

13 ore ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

13 ore ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

14 ore ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

15 ore ago