Administratie

Colterm pierde în continuare clienți, dar în ritm mai scăzut. Compania de termoficare are gaz și cărbune destul

Societatea Colterm stă, în continuare, mai bine ca în anul precedent, la stocurile de combustibil, la începutul lunii iulie. Sistemul de termoficare centralizat pierde, în continuare clienți, deși la un ritm mai scăzut ca și în sezonul precedent.

În ceea ce privește cărbunele în stoc, acum la Colterm sunt 20.377 tone, față de 14.076 tone, în perioada similară a anului trecut. Pentru constituirea stocului necesar următorului sezon rece, sunt încheiate trei contracte aflate în derulare. La gaz sunt stocați 49.135 Mwh, înmagazinat în depozite subterane, față de 45.860 MWh – la începutul lunii iulie 2023, cu precizarea că și pentru gaz sunt încheiate trei contracte, care acoperă atât următorul sezon rece 2024/2025, cât și necesarul curent, pentru producerea apei calde.
În privința debranșărilor/deconectărilor de la sistemul centralizat de termoficare, trendul este, până în prezent, ușor descendent, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Au fost depuse 311 cereri de deconectare individuală, față de 469, la începutul lunii iulie 2023, și 33 de solicitări de debranșare (față de 34, în perioada similară a anului trecut). Din cele 33 de solicitări de blindare definitivă, 5 sunt case individuale, 12 sunt agenți economici și 16 sunt asociații de proprietari (blocuri) care însumează 144 de apartamente.
Societatea realizează în continuare numeroase activități de reparații.

De asemenea, continuăm lucrările de reparații și întreținere la CET Sud. În cursul lunii trecute, au fost efectuate reparații la morile de cărbune 1, 2, 3, 4 de la cazanul de abur CA 2 și au fost finalizare lucrări de revizii la morile aferente cazanului CA 1. Am bifat, totodată, și reparația evacuatorului de zgură și cenușă de la cazanul CA 3 și CA 2. În revizie au intrat și benzile de cărbune, dar și mașinile de cărbune 1 și 2, de de 1200 t/h, precum și transformatoarele și stațiile de 6 KV. Tot pe perioada de vară realizăm și lucrări de recirculare a apei calde, pe o lungime de 2000 de metri de rețea. Până în prezent, au fost finalizate recirculări pe străzile Diana, Răsăritului, R. Răduleț și Verde, Lunei, Rachetei, D. Coresi, Ștefan Octavian Iosif, L. Georgevic, totalizând 804 de metri. În perioada următoare sunt planificate lucrări similare pe străzile: V. Balmuș, bv. Sudului, Sănătății, Reg. 6 Artilerie Grea, Musicescu, I. Mincu, Lirei. Recircularile au rolul de a îmbunătăți parametri de furnizare a apei calde, astfel că punerea lor în funcțiune crește gradul de confort și reduce costurile pentru abonații deserviți”, a mai anunțat Colterm.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

3 minute ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

35 de minute ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

2 ore ago

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

4 ore ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

5 ore ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

6 ore ago