Sport

România bate dramatic în SUA, jucătorii Timişoarei fiind decisivi

Naționala de rugby a României a învins în această dimineață, pe SeatGeak Stadium din Chicago în primul meci din Summer Tour, echipa Statelor Unite ale Americii cu scorul de 22-20 (10-10). Stejarii au cucerit după șase ani și Cupa Pershing, trofeul pus în joc de Federația Română de Rugby începând cu 2014, în amintirea partidei disputate la Olimpiada Militară, “Jocurile InterAliate”, organizată în 1919 de comandantul șef al Forței Expediționare Americane, Generalul John Joseph Pershing, pentru a marca sfârșitul Primului Război Mondial.

Echipa SUA începe în forță meciul și după câteva minute de presiune, reușește să deschidă scorul după o tușă la cinci metri de terenul de țintă, Jamason Fa’anana-Schultz culcând balonul în eseu, încercare transformată de AJ MacGinty, 7-0, în minutul 7. Stejarii răspund repede și Tevita Manumua reușește o cursă frumoasă prin apărarea adversă, evitând mai multe placaje și culcă balonul la centru, iar Alin Conache transformă pentru a restabili egalitatea, 7-7. Mai prezenți în joc, americanii își mai trec în cont o oportunitate de a marca, însă nu reușesc să treacă de apărarea foarte bună făcută de români, apărarea fiind în acest meci unul din punctele forte ale echipei. Mai mult, jocul se mută în 22-ul gazdelor și după minute bune de presiune, trecem la conducere pentru prima dată în această partidă, Alin Conache transformând o lovitură de pedeapsă, 10-7, minutul 18. Mai prezenți în joc și mai ofensivi, americanii mută jocul în 22-ul nostru și presiunea pe care o fac îi determină pe Stejari să greșească, arbitrul neozeelandez Angus Mabey dictând o penalitate, transformată de AJ MacGinty, 10-10. În minutul 30, Thomas Tu’avao este eliminat temporar pentru un placaj fără balon, însă Stejarii nu se pot apropia de terenul de 22, reușesc însă să obțină o lovitură de pedeapsă pe care Conache o trimite, de la distanță mare, aproape de centrul terenului, pe lângă buturi. 10-10, la pauză.

Partea secundă începe cu noi puncte puse de România dintr-o penalitate, Alin Conache readucând echipa în avantaj, 13-10. Un avantaj care a durat doar un minut pentru că AJ MacGinty a concretizat o acțiune frumoasă a pachetului de înaintare care a câștigat metru cu metru până aproape de terenul de țintă, balonul a ajuns la Tavite Lopeti, care i-a pasat lui MacGinty, acesta marcând eseu. Tot el și-a transformat încercarea, 17-13. Stejarii reușesc minute bune de joc însă fără a concretiza pe tabelă, cel mai aproape de eseu fiind Simionescu care și-a trimis un balon de urmărire, însă prea lung, mingea ieșind afară, înainte de a o prinde. Urmează un duel al transformerilor, din lovituri de pedeapsă, cu Conache întâi, reducând ecartul, 17-16, apoi cu AJ MacGinty care transformă pentru 20-16, apoi iarași Conache care micșorează diferența la doar un punct, 20-19. Stejarii pun presiune și reușesc, cu 10 minute înainte de final, să preia conducerea, prin lovitura de pedeapsă transformată de Daniel Plai.

Ultimele cinci minute ale întâlnirii, România le joacă în 14 după eliminarea temporară a lui Vlad Neculau pentru un placaj periculos. Eliminarea vine și cu o lovitură de pedeapsă pe care AJ MacGinty o trimite pe lângă buturi, scorul fiind în continuare 22-20. Gazdele termină meciul în atac, pun presiune, România îl pierde și pe Alexandru Savin, eliminat temporar, rămânând astfel în 13 jucători. AJ MacGinty are șansa de a restabili egalitatea, însă balonul trimis din lovitura de pedeapsă nu prinde spațiul buturilor. România câștigă în fața SUA după șase ani, după ce ultimele două întâniri, ambele la București fiind adjudecate de americani,

În cel de-al doilea meci al Summer Tour, România va întâlni Canada, la Ottawa, pe 12 iulie.

Echipa României pentru SUA:
1. Iulian Hartig (Bassin d’Arcachon), 2. Ștefan Buruiană (Castres Olympique), 3. Vasile Balan (CSA Steaua), 4. Yanis Horvat (SC Albi), 5. Andrei Mahu (Massy), 6. Vlad Neculau (SCM USV Timișoara), 7. Dragoș Ser (SCM USV Timișoara), 8. Nicolaas Immelman (CSM Știința Baia Mare), 9. Alin Conache (CSA Steaua), 10. Hinckley Vaovasa, 11. Tevita Manumua (SCM USV Timișoara), 12. Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), 13. Mihai Graure (CS Dinamo), 14. Marius Simionescu C (SCM USV Timișoara), 15. Paul Popoaia (CSM Știința Baia Mare)
Rezerve: 16. Robert Irimescu (CSM Știința Baia Mare), 17.Alexandru Savin (CS Rapid), 18. Cosmin Manole (CS Dinamo), 19. Marius Iftimiciuc (Carcassonne), 20. Kamil Sobota (CS Dinamo), 21. Gabriel Rupanu (SCM USV Timișoara), 22. Fonovai Tangimana (CS Rapid), 23. Daniel Plai (SCM USV Timișoara)
Antrenor principal: David Gérard

sursa: rugbyromania.ro

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Bătaie cu izuri fotbalistice și de dragoste în Complex. Băiatul unei consiliere din Dumbrăvița, băgat în spital

Fapte reprobabile în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club din zona Complexului Studențesc. Un…

4 ore ago

Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%

Stadiul lucrărilor de reabilitare a celor patru loturi de ale ferată dintre Caransebeș – Timișoara…

5 ore ago

Începănd de luni, restricții rutiere în mai multe zone din oraș

La solicitarea Aquatim, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului…

8 ore ago

CSM Lugoj a uitat să mai câștige! A cincea înfrângere la rând

Departe de forma din alte vremuri. Corona Brașov câștigă în etapa din weekend, clar, în…

8 ore ago

Centrul NeuroConnect – acolo unde educația începe cu relația dintre părinte și copil

Familia este primul loc în care copilul învață ce înseamnă siguranța, iubirea și apartenența. Este…

10 ore ago