Social

S-a deschis mica piaţă din zona Gheorghe Lazăr

Începând de sâmbătă, locuitorii din zona Gheorghe Lazăr au la îndemână o mică piaţă de unde se pot aproviziona cu fructe şi legume proaspete de la producători. Micuţa piaţă reprezintă un nou concept al primăriei şi al societăţii Pieţe, fiind deschisă la solicitarea timişorenilor din zonă.

 Denumită Târgul de Vară, piaţa va funcţiona până în 31 august, dar acest termen s-ar putea prelungi. Mica piaţă are 10 mese pentru desfacerea și vânzarea produselor, fiecare producător având asigurat mobilier, iar zona este prevăzută cu pubele pentru colectarea deșeurilor și toalete ecologice.

“Mica piață din zona Gh. Lazăr e de azi deschisă. Cei din cartier au un loc de unde își pot lua fructe și legume de sezon de la micii producători locali. Cu câteva săptămâni înainte de alegeri m-am întâlnit cu mai mulți timișoreni din acest cartier care mi-au cerut o piață pe locul unde în trecut se vindeau improvizat diverse produse. Când am zis “facem”, am simțit scepticismul normal față de un politician în campanie. Și am agreat să facem împreună o poză, ca dovadă a promisiunii mele. Iată că m-am ținut de ea.  Până la finalul verii testăm acest concept de mică piață. Dacă și cumpărătorii, și vânzătorii sunt mulțumiți, atunci acest loc va deveni piață permanent”, a transmis primarul Dominic Fritz.

Piaţa este descchisă de luni până vineri, între orele 7.00 și 19.00, sâmbăta – de la 7.00 la 17.00, iar duminica – în intervalul 7.00 -11.00.

 

 

Share
Published by
Vlad Stoian
Tags: piata

Recent Posts

Doliu în IPJ Timiș! Șeful de post din Sânpetru Mare s-a sinucis în cimitirul din Secusigiu

Un polițist de 38 de ani din Timiș s-a sinucis astăzi în apropierea cimitirului din…

5 ore ago

Timișoara primește 97 de milioane de lei, bani europeni, pentru Magistrala Verde

Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total…

5 ore ago

SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu

Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…

7 ore ago

Anunțul Colterm pentru timișoreni: CET Sud nu e prevăzută pentru închidere, va trece pe gaz

Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…

9 ore ago

Se redeschide circulația prin punctul de trecere a frontierei de pe pista Timișoara – Zrenjanin

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…

9 ore ago

Rugbiștii Timișoarei luptă sâmbătă pentru primul trofeu din 2026

În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…

9 ore ago