Demarează, în sfârşit, operațiunile pentru găsirea unei firme care să pună în siguranță Sinagoga din Fabric/FOTO

La  zece luni de la momentul în care a preluat oficial în administrare clădirea Sinagogii din cartierul Fabric, Primăria Timișoara caută constructor pentru o primă etapă a reabilitării clădirii, respectiv punerea în siguranță a acesteia și stoparea fenomenului de degradare. 

Acesta este un pas esențial pentru a proteja patrimoniul istoric al Timișoarei, dar și pentru a transforma monumetul istoric într-un potențial centru cultural și de cartier, spun reprezentanții Municipiului. 

Lucrările prevăd izolarea temporară a acoperișului pentru a opri infiltrațiile, înlocuirea burlanelor, sprijinirea sau desfacerea elementelor interioare Sinagogii pentru ca acestea să nu cadă, precum și intervenții la structura de rezistență. Vitraliile și elementele decorative cu valoarea istorică vor fi date jos, inventariate și protejate pe perioada procesului de reabilitare.

Sinagoga Nouă din Fabric a fost construită între anii 1897-1899 în stil eclectic, cu elemente neo-maure, gotice și elemente de stil neo-renascentist italian. Clădirea Sinagogii, clasată în listele de protecție naționale ca monument istoric sub codul de clasare TM-II-m-B-06128, este amplasată în zona de protecție istorică denumită Ansamblu urban “Fabric” (II).

Sinagoga din Fabric este una din bijuteriile Timișoarei, a cărei degradare o vom opri prin aceste lucrări. Sinagoga este un punct cheie în proiectul nostru de redare a strălucirii de altădată a cartierului Fabric. Atât spațiul public din jurul Sinagogii, cât și Sinagoga urmează să fie reabilitate și deschise comunității. Sunt încrezător că Sinagoga din Fabric va deveni un loc unic în Europa, un spațiu multifuncțional pentru artiști și nu numai, din diferite culturi”, a spus primarul Dominic Fritz.

Primăria pregătește regenerarea cartierului Fabric și transformarea acestuia în al doilea centru al Timișoarei. Prin proiect, administrația locală va amenaja o piațetă în fața Sinagogii, cu pavaj din piatră naturală, mobilier urban modern și spații verzi bogate.

Valoarea estimată a contractului pentru punerea în siguranță a Sinagogii este de 966.534,5 lei (TVA inclus).

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

2 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

2 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

3 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

3 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

4 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

4 ore ago