În ciuda vremii capricioase și reci, mii de credincioși au participat, sâmbătă seara, la procesiunea, de la Catedrala Mitropolitană Timișoara, cu moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș. Procesiunea a urmat traseul Catedrală – Podul Traian – Splaiul Tudor Vladimirescu – Podul Mihai Viteazul – Catedrală.
La evenimentul religios au participat mii de persoane, sosite din întreg județul, pentru a fi prezenți la ceremonialul care precede Sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, care are loc loc astăzi, când e și Hramul Catedralei. Dacă Ruga a fost ”amânată” de primărie, credincioșii nu au fost opriți de vremea de afară să participe la acțiunile religioase.
„În această seară, ne-am reunit pentru a trăi împreună în duh de rugăciune, să aducem slavă Prea Sfintei Treimi, Dumnezeu și să cerem binecuvântarea Sfântului Iosif, căruia îi aducem mulțumiri Sfântului Iosif pentru ajutorul său”, a fost cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.
Părintele Mitropolit Ioan, i-a îndemnat pe toți preoții și credincioșii prezenți în catedrală să ajute persoanele afectate de inundațiile din aceste zile.
După procesiunea sfântă, racla cu sfintele moaște a fost deschisă și așezată pe soleea din fața Sfântului Altar. Programul liturgic a continuat la Catedrala din Timișoara pe întreg parcursul nopții.
”Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș este recunoscut pentru viața sa dedicată credinței și pentru contribuția sa la dezvoltarea vieții bisericești în Banat. Originar din partea de sud-est a Europei, el a fost Mitropolit al Banatului în secolul al XVII-lea. A rămas în istoria Bisericii pentru străduința sa de a întări comunitățile creștine și de a apăra tradițiile ortodoxe în vremea stăpânirii turcești. Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș a trecut la cele veșnice în anul 1656, iar în 1950 a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Moaștele sale au fost mutate în Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, unde sunt cinstite și astăzi.”, aflăm de la Mitropolia Banatului.
Foto: Mitropolia Banatului Timișoara
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…