Social

Prădător sexual, reținut de oamenii legii

Polițiștii Secției 2 Timișoara sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de agresiune sexuală.

În fapt, la data 2 septembrie, în jurul orei 08:00, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada Semenic din municipiul Timișoara, o persoană necunoscută, respectiv un bărbat pe bicicletă s-ar fi apropiat de aceasta și ar fi atins-o cu mâna în zona intimă, fără acordul acesteia.

La data de 5 septembrie, pe strada Vasile Lucaci a fost depistat de către polițiștii Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara un bărbat, în vârstă de 29 de ani, bănuit de comiterea faptei.

În urma administrării probatorului în cauză, s-a constatat faptul că în perioada aprilie – august 2024, acesta ar mai fi săvârșit alte 4 fapte de acest gen pe raza municipiului Timișoara.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat magistraților în vederea propunerii arestării preventive.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

12 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

15 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

16 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

16 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

16 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

16 ore ago