După ce a chemat la sediul Prefecturii Timiș resprezentanții crescătorilor de oi afectați de pesta micilor rumegătoare, prefectul de Timiș a decis să meargă la Clopodia, pentru a discuta direct cu oamenii de acolo.
”De la confirmarea primului focar de pestă am păstrat o legătură continuă cu președintele ANSVSA, directorul DSVSA Timiș și cu primarul comunei Jamu Mare pentru a găsi cele mai bune soluții în limitele prevăzute de lege pentru ca problemele crescătorilor de mici rumegătoare să fie rezolvate în cel mai scurt timp. Întâlnirea pe care am convocat-o la Timișoara, la Instituția Prefectului, avea tocmai acest scop, de a stabili din punct de vedere legal care sunt cele mai bune soluții pentru depășirea acestei situații”, a anunțat Mihai Ritivoiu.
Ulterior, oficialii de la DSVSA și prefectul s-au deplasat în teritoriu. În echipă s-a aflat și Alexandru Bociu, șeful ANSVSA.
”Am venit la fața locului fără nicio ezitare, tocmai pentru că am înțeles faptul că oamenii au nevoie de noi aici. Vrem să găsim împreună cele mai bune soluții pentru ei. Este o situație prin care nimeni nu ar vrea să treacă, iar deciziile care vor fi luate nu trebuie să afecteze nicio persoană sau familie a crescătorilor de ovine”, a mai anunțat prefectul.
Se pare că discuțiile nu au fost cele mai fructuoase, oamenii anunțând că nu s-au rezolvat problemele lor. Peste 14.000 de oi au fost deja sacrificate pentru a preveni răspândirea pestei.
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…