Social

Sute de mii de ţigări scoase de pe piaţa neagră de poliţişti. Doi traficanţi, duşi la audieri

Polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au reținut doi bărbați (conducător auto și pasager) cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În fapt, la data de 12 septembrie 2024, polițiștii au oprit pentru control, pe drumul comunal dintre localitățile Coșteiu și Jabar, un autoturism condus de către un bărbat, de 41 de ani.

În urma controlului efectuat în interiorul mașinii, pe bancheta din spate, polițiștii au descoperit 24 de baxuri de țigări, reprezentând 264.000 de țigarete netimbrate, provenite din contrabandă, fiind prejudiciat bugetul consolidat al statului.

Totodată, asupra celor doi bărbați au fost descoperiți 840 de euro, 130 de lei moldovenești și 10.510 grivne ucrainene.

Bunurile (autovehiculul, țigaretele și banii) au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

În urma probatoriului administrat în cauză, cei doi bărbați, de 41 și 50 de ani, au fost reținuți, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de contrabandă, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiş.

 

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

La 15 ani s-a bătut cu fetele de 19 și 20 de ani și a luat argintul la haltere!/FOTO

Când ambiția și determinarea fac casă bună cu performanța. Andreea Gogan confirmă speranțele puse în…

O oră ago

S-a furat, apoi abandonat în câmp un seif metalic de valoric! Se caută făptașul

La data de 1 aprilie 2026, în jurul orei 17:33, polițiștii Secției 2 Rurale Săcălaz…

3 ore ago

Până la jet-uri Nordis, fiecare PSD-ist poartă în raniţa sa… o cutie de pantofi

Dacă justiţia din România ar funcţiona măcar la 10% din capacitate, pentru Cristian Anton nu…

4 ore ago

Surprizele de Paște sunt deja la Iulius Town: cumpărăturile de sărbători aduc premii speciale, iar Iepurașul îi așteaptă pe micii aventurieri

La Iulius Town Timișoara, primăvara vine cu surprize de Paște dedicate tuturor celor care iubesc…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 2 aprilie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 02.04.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Timișoara va fi legată aerian cu Istanbulul. Turkish Airlines a lansat oficial cursele spre și dinspre orașul de pe Bega

Timișoara devine, din 1 aprilie, a patra locație din România pe care Turkish Airlines o…

16 ore ago