Social

Trecut de 70 de ani, dar cu o boală gravă, a vitezei! Vezi cu cât gonea prin Lugoj

La data de 2 septembrie, polițiștii Biroului Rutier Lugoj, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Timișorii din municipiu, au oprit un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 71 de ani, care circula dinspre municipiul Lugoj înspre municipiul Timișoara.

Acesta a fost înregistrat de aparatul radar, cu viteza de 114 km/h pe un sector de drum cu limita de viteză de 50 km/h (+64 km/h).

Bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare totală de 1.485 de lei, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

13 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

14 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

17 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

18 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

18 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

18 ore ago