Invatamant

Universitatea de Vest Timișoara pregătește o serie de acțiuni pentru Noaptea Cercetătorilor

Universitatea de Vest din Timișoara derulează o serie de activități specifice în seara zilei de 27 septembrie, cu ocazia Nopții Cercetătorilor, cu participarea și implicarea cercetătorilor și a cadrelor didactice din cele 11 facultăți din cadrul instituției. Noaptea Cercetătorilor Europeni, un eveniment anual început din 2005, are menirea de a aduce știința mai aproape de societate, de a crește interesul pentru cunoașterea științifică a realităților din mediul înconjurător, precum și de a spori preocupările tinerilor cu privire la activitățile de cercetare, inovare și dezvoltare tehnologică.

Similar anilor anteriori, manifestând un interes continuu față de promovarea științei, Universitatea de Vest din Timișoara derulează o serie de activități specifice în seara zilei de 27 septembrie 2024, cu participarea și implicarea cercetătorilor și a cadrelor didactice din cele 11 facultăți. Activitățile vor avea loc în cele mai reprezentative locații adecvate preocupărilor pentru știință, astfel: la sediul Universității de Vest din Timișoara, în cadrul Institutului de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM), la Experimentarium și în Campusul Nokia.

Programul activităților și atelierelor care vor fi organizate în 27 septembrie includ:

Universitatea de Vest din Timișoara, în intervalul 1700-2300, (Bd. V. Pârvan nr. 4): Expoziție Network and Data Visualizations; The Network Game; Descoperiri arheologice și tehnologii moderne de cercetare; Atelierul de Robotică, VR și Coder Dojo; Aplicații de ArcGIS Online (Story Maps) în turism; Experimente chimice: „Sângele fals”;⁠ „Ploaia de aur”; „Albastru de timol”; „Semaforul chimic”; ⁠„Cerneala invizibilă”; „Tensiunea superficială a laptelui”; ⁠„Densitatea zahărului”; „Pasta de dinți a elefanților”; Ateliere menite să stimuleze participarea activă a publicului tânăr în activități de învățare și experimentare: „Animale sălbatice: observații pe nevertebrate în rășină sau conservate în uscat”; „Observații la stereomicroscop”;

 

Institutul de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM): în intervalul 1900-2200se vor derula activități specifice pentru Noaptea cercetărilor criminalistice;

 

Campusul Nokia Timișoara (Bulevardul Republicii 21): în intervalul 1800-2300: Psihologie Experimentala: Interacțiune cu eye-tracking și instrumente psihologice computerizate bazate pe măsurarea timpilor de reacție sau inducerea efectelor de priming; LEMI – Platformă digitală de evaluare a complexității lingvistice a textelor de literatură pentru copii; Materiale cartografice tactile pentru nevăzători; Roboți de tranzacționare și Gamification în business; Experimente chimice: „Sângele fals”;⁠ „Ploaia de aur”; „Albastru de timol”; „Semaforul chimic”; ⁠„Cerneala invizibilă”; „Tensiunea superficială a laptelui”; ⁠„Densitatea zahărului”; „Pasta de dinți a elefanților”; Ateliere menite să stimuleze participarea activă a publicului tânăr în activități de învățare și experimentare: „Interacțiuni ghidate cu animale vii”; Expozitie VR: Trans-poziționări – 20 de ani de la moartea lui Paul Neagu.

 

Experimentarium UVT, în intervalul 1900-2200: are loc Concursul de creație grafică (fotografie și desen) cu titlul “Energia verde-soluție pentru viitor

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

4 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

7 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

8 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

8 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

8 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

8 ore ago