Social

Mii de locuri de tratament în stațiunile românești sunt oferite anual de Casa Județeană de Pensii. Cum se poate beneficia de acestea

Un sejur cu cazare, masă și tratament, de 16 zile, pe litoral, cu un preț de aproximativ 2000 de lei, este doar una dintre ”ofertele” pe care Casa Județeană de Pensii Timiș o are pentru beneficiarii de astfel de servicii. Nu sunt disponibile pentru oricine, ci doar pentru pensionarii sau angajații care au nevoie de anumite tratamente medicale.

Desigur, litoralul, cu locurile disponibile la Techerghiol sau sau Eforie sunt doar câteva dintre destinațiile unde sunt oferite biletele de tratament balnear, mai ales în timpul verii, dar, cele mai solicitate sunt biletele la Felix sau Herculane. Fiecare destinație este specializată într-un anumit tip de tratament balnear.

Până în acest moment, pe anul acesta s-au alocat aproape 4000 de bilete de tratament, dar mai sunt disponibile alte patru serii.

Am valorificat deja 3960 de bilete, aproximativ jumătate din cele disponibile. În total sunt 8260 de cereri. Acestea se depun în fiecare an, la începutul acestuia. Mai avem patru serii de bilete în acest an, pentru datele de 16.10, 1.11, 17.11 și 3.12. Ce e important de știut, cererea de bilet odată alocată, beneficiarii aleg modul în care vor să fie informați, prin SMS, telefonic sau prin poștă. Când se trimite un SMS, se spune data, ora și ziua când trebuie beneficiarul să ridice biletul. Când cetățeanul nu răspunde, e sunat, dacă nu răspunde se consideră că refuză biletul. De asemenea, datele pentru fiecare bilet se găsesc pe site-ul Casei Județene de Pensii (www.pensiitimis.ro ). Fiecare cerere are alocat un număr, noi nu vedem numele, ci numărul alocat cererii. Criteriile de alocare a biletelor sunt prezentate tot pe site”, am aflat de la Cristian Mircea, directorul Casei de Pensii Timiș.

Există situații în care beneficiarii nu reușesc să contacteze telefonic Casa, dacă sunt sesizări recomandarea este să se depună cerere în scris la CJP sau să solicite înscrierea în audiență.

De biletele de tratament pot beneficia mai multe categorii sociale, atât pensionari, dar și cei care sunt angajați. E necesară o trimitere de la medic. Dosarul pentru solicitarea unui bilet include o cerere tip, disponibilă tot pe site-ul Casei, o adeverință de medicul de familie, un cupon de pensii sau o adeverință de la angajator.

 

 

 

 

 

 

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

3 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

5 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

6 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

6 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

6 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

6 ore ago