Timp liber

Caravana ROD a ajuns, din nou, la blocurile de pe strada Dunărea, în cartierul Blaşcovici/Foto

Timișorenii care locuiesc în blocurile de pe strada Dunărea, din cartierul Blașcovici, au avut parte de o porție sănătoasă de cultură, chiar la ei acasă. Caravana ROD a ajuns din nou în zona amintită, iar timp de trei zile, pe spațiul din fața blocurilor, aproape de pasarela peste liniile de cale ferată, la singurul festival al cartierului.

Iar Rod vine pe la ei de patru ani. Și în acest an a fost prezent pe ecranul din aer liber. A fost muzică, filme, teatru și ateliere de creație pentru cei mici. Artistul Radu Clețiu a realizat portrete celor prezenți, însă de această dată caricaturistul a venit și cu o poveste cu tâlc despre călătoriile sale în Africa, pe care a ilustrat-o cu desenele sale, spre deliciul celor mici.

Prin intermediul Rod Festival, în Blașcovici s-a ascultat muzică de vioară și harpă, interpretată de artistele Marta Chiș și Rozalia Pataki, dar a fost invitată și o fetiță din cartier care studiază vioara. Locuitorii din cartier au avut parte de lucrări de Schubert, Camille Saint-Saens, Jules Massenet, precum și muzică clasică de film.

Nici teatrul nu a lipsit în acest an. „Tactici de abuzament”, un spectacol care juxtapune teatrul cu acrobația, a fost prezentat de actrița Ana Maria Ursu de la Teatrul Basca.

Câteva filme experimentale și de avangardă, care au stârnit curiozitatea și au stimulat creativitatea micilor spectatori, au deschis atelierul coordonat de Sânziana Pintean, la Rod în Blașcovici.

Festivalul de pe strada Dunărea s-a încheiat cu filmul ceh „Tigrul Albastru”.

Evenimentul a inclus și o expoziție de fotografii semnate de Oliver Merce și Andreea Eva Herczegh. De partea de DJ s-a ocupat Răzvan Munteanu, membru al trupei The Bandits.

„Suntem singurii care organizează evenimente de acest fel acolo, în locația respectivă, unde sunt fostele blocuri de nefamiliști sau de muncitori de la CFR, blocuri confort 2. Suntem într-un dialog cu localnicii. Încercăm să păstrăm tot proiectul într-o zonă de accesibilitate, să fie cât mai simplu. Să înțeleagă oamenii că cultura este despre ei, pentru ei și în beneficiul lor. Nu are o formulă elitistă, complicată, greu de înțeles și de asimilat. Marea provocare este numărul foarte mare de copii, care trăiesc departe de centru și care, cumva, sunt captivi în zona în care locuiesc. E un cartier în care, cu siguranță, ar trebui creat un centru cultural. Blașcovici este un cartier foarte puțin cunoscut de timișoreni, pentru că este un fund de sac. Nu există un drum sau o arteră mare pe care să se circule mai departe, iar lumea nu prea ajunge în spatele Gării de Nord”, a spus Florin Iepan, directorul Rod Festival.

Sâmbătă, 12 octombrie, revine în piața de vechituri Ocska, de această dată cu o cinematecă. Aceasta va funcționa în fiecare weekend până la sfârșitul lunii octombrie, într-unul dintre barurile din incinta pieței. Cinemateca de zi din Piața Ocska va funcționa sub sloganul „Berea și filmul”, iar fiecare proiecție va fi urmată de o discuție despre film, alături de o porție de mici și un pahar de bere, împreună cu clienții obișnuiți din locație.

Rod Festival, ediția a 5-a, organizat de Asociația DocuMentor, este un proiect care aparține programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023”, finanțat prin programul Legacy Timișoara, implementat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu fonduri alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cum se reflectă războiul intern din PNL în Timiş. Oficial, PNL Timiş cu Bolojan, PNL Popoviciu ia urma lui Thuma

În afara atacurilor tot mai dure la care este supus de către PSD şi bandele…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 13 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 13.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Ultimele bilete pentru semifinalele Cupei le-a luat Poli! Victorie așteptată cu Potaissa Turda

Ultimul sfert de finală al Cupei României la handbal masculin s-a disputat joi seara, în…

11 ore ago

DRDP Timișoara a desființat două drumuri de acces spre DN 59, realizate ilegal/FOTO

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a desființat două accese realizate spre DN 59, între…

14 ore ago

Pasionații de rețete originale și tradiții păstrate din bătrâni, sunt invitați duminică la Sărbătoarea Fărșangului

Județul Timiș rămâne surprinzător și merită cunoscut în amănunt, iar multiculturalitatea este un subiect etern…

16 ore ago

Careu de victorii pentru Poli în Antalya! Bănățenii au trecut din nou de o echipă prim-divizionară

Deși avea pe listă trei partide de verificare în stagiul de la Belek (Antalya), Politehnica…

17 ore ago