Opinii

Cele două Românii ale lui Dominic Fritz

Suntem supraviețuitori ai vremurilor când pentru mulți dintre noi lumea se împărțea între PSD și toți ceilalți care se împotriveau acestui partid care ne-a furat cel puțin zece ani dintr-o viață mai bună. Să faci o alianță cu PSD în calitate de partid de dreapta la începutul anilor 2000 era ca un cuțit înfipt în spatele alegătorilor tăi antipesediști, dar am văzut până la urmă că politica nu lasă loc întodeauna celor mai platonice combinații. Cu acest sentiment al maturizării privim în urmă și alianțele locale și centrale ale liberalilor cu moștenitorii comuniștilor, dar și la frăția țărăniștilor lui Ciuhandu cu PSD-ul întru binele Timișoarei și Timișului, credeau ei atunci.

Prin urmare, anunțul primarului Dominic Fritz spre o majoritate în consiliul local cu PSD-ul lui Alfred Simonis nu mai produce transpirații reci pe toate spinările noastre de consumatori ai politicii. Ar fi și aiurea să nu-l înțelegem pe primarul USR că vrea un legislativ timișorean solid, care să-i voteze hotărârile, strategiile, algoritmii de abordare a resurselor umane în diferite aparate politico-administrative locale. Ce era să facă? Să bată la ușa unui PNL multicefal, spart în scandaluri și slab la culme după o rundă de algeri locale inexplicabil de prost abordate?

Cu cine să vorbească acolo? Cu interimari care iau și ei lumină de la ayatolahul Simonis al PSD-ului în Timiș, cu șefi care azi vor fi, dar nu știm dacă și mâine, după piederea de către generalul Ciucă a prezidențialelor și a frâielor în partid? Dacă se ajunge la aceeași mână de pupat în planul politicii locale de ce să nu discuți de pe alte poziții direct cu mâna pupată, decât cu buzele ce grețos i se apleacă?

Dar înțelegem în același timp și discursul anti-PSD al prim-vicepreședintelui USR Dominic Fritz când spune că PSD se pregătește să preia toată puterea în România, uzând de acest abuz chiar înainte de alegeri, prin păpușarea judecătorilor trimiși în Curtea Constituțională. Autodefinit ca partid de dreapta, USR trebuie să semnalizeze la dreapta, să știe și electoratul unde să-i găsească când i-o căuta, dacă i-o căuta cu ocazia alegerilor din această toamnă. Și cum poți semnaliza la dreapta mai bine decât să spui că ești altfel decât PSD?

Unii ar fi tentați să considere asta o demență politică. Să spui că în plan local este bine să te aliezi cu PSD, căci e un partid mai decent, mai modern eventual, dar că la centru șefii ăstora formidabili de aici sunt niște dinozauri ce doar simulează democrația. Sună ca o beție, dacă nu ca un oportunism din care un actor politic ca Dominic Fritz nu are cum ieși nici dacă ar vrea. Dar vom accepta și asta spre binele treburilor locale, cu gândul că o vrajbă între polii de putere ai Timișului și Timișoarei ar fi un dezastru acum, tocmai când au fost demarate câteva proiecte de mare interes local, iar finanțările centrale ar deveni și mai incerte.

Ăsta este prețul ce-l va plăti Dominic Fritz politicianul pentru o șansă în plus în reușita lui Dominic Fritz administratorul. În percepția noi celor care am mai trăit combinații considerate contra naturii, această tulburare nu cred că va da în prima fază mari bătăi de cap edilului Timișoarei, cu condiția să conștientizeze ce-l așteaptă. Și cred că știe ce-l așteaptă. PSD-ul care la centru e pe cale să acapareze toată puterea, cum zice și liderul USR, va fi și un PSD care va avea în următorii patru ani aceeași misiune și în plan local. PSD Simonis și-a pornit deja marșul spre Primăria Timișoara 2028, iar umărul pus pentru realizarea unei majorități solide în consiliul local vine la pachet cu metehne și metode ale trecutului, de care Dominic Fritz se tot chinuie de două mandate să scape.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Weekend de martie cu o reîntoarece spectaculoasă la tradiții, cultură și muzică de calitate

Festivalul – Concurs ”Lada cu Zestre,” ediția a XVIII-a 2025 continuă la Biled și Belinț…

O oră ago

La Ghiroda au ajuns materialele didactice achiziționate prin PNRR în valoare totală de aproape 1,5 milioane de lei

Primăria Ghiroda anunţă că se pregătesc documentele pentru cererea de transfer privind materialele didactice pentru…

2 ore ago

Muzeul Naţional al Banatului, vizitat, în această săptămână, de 700 de elevi/Foto

Săptămâna aceasta, peste 700 de elevi au trecut pragul Muzeului Naţional al Banatului. Unii dintre…

2 ore ago

Noaptea cea mai scurtă din an. România trece la ora de vară

În noaptea de sâmbătă, 29 martie, spre duminică, 30 martie, se schimbă ora și România…

3 ore ago

Niciun meci fără emoții! Conduși la pauză, poliștii de la handbal au avut în sfârșit nervii tari și au bătut pe final Vasluiul

După trei înfrângeri în acest an la un gol diferență, o remiză scoasă pe sirenă…

14 ore ago

Victorii importante pentru echipele din Timiș în C9

Patru meciuri pentru timișene, trei victorii și o remiză. Runda a doua din play-off/play-out a…

15 ore ago