Social

Două personalități importante din Timișoara, decorate cu distincții la cel mai înalt nivel

Nicolae Popa, profesor în cadrul Universtății de Vest, și Ovidiu Ganț, deputatul minorității germane în Parlamentul României, beneficiază de recunoaștere la cel mai înalt nivel. Primul a primit distincția Chevalier de L’Ordre des Palmes Académique, iar Ganț Crucea de Merit în rang de Comandor a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania.

La Institutul Francez din Timișoara a avut loc sâmbătă, 26 octombrie, ceremonia de decernare a distincției Chevalier de L’Ordre des Palmes Académiques, lui Nicolae Popa, profesor la Departamentul de Geografie al Universității de Vest din Timișoara. Înmânarea scrisorii oficiale și a însemnelor simbolice a fost realizată de către Excelența Sa Nicolas Warnery, Ambasadorul Republicii Franceze în România.

Ordinul Palmes Académiques este cel mai vechi ordin onorific dintre distincțiile civile acordate de Franța, fiind instituit în anul 1808, și este un titlu acordat în mediul universitar, pentru contribuții de excelență la afirmarea culturii franceze în lume.

Evenimentul de sâmbătă a fost favorizat de legătura solidă dintre UVT și mediul universitar francez, important pentru afirmarea francofoniei în Timișoara și în partea de vest a României.

Colaborările profesorului Nicolae Popa cu universități și structuri de cercetare din Franța au început încă din anul 1993 și au continuat fără întrerupere până astăzi.

De altfel, evenimentul este o consecință a parteneriatului dintre UVT și mediul universitar din Franța, care datează de mai bine de 50 de ani, perioadă în care au fost dezvoltate multiple forme de colaborare, de la acorduri bilaterale cu numeroase universități din Franța, la mobilități ale studenților și cadrelor didactice, la proiecte comune de cercetare și formare, la doctorate în cotutelă interuniversitară, până la acorduri de integrare în structuri francofone internaționale. Între acestea, în ultimii ani s-au consolidat colaborările și proiectele dezvoltate de UVT în cadrul Agenției Universitare a Francofoniei, în care prof. Nicolae Popa este de mulți ani membru în Comisia Regională de Experți pentru Europa Centrală și Orientală, respectiv în cadrul Rețelei Internaționale a Catedrelor Senghor ale Francofoniei (RICSF).

Rețeaua, creată în 2002 la inițiativa lui Michel Guillou, reunind Catedrele Senghor ale Francofoniei, este o structură inter-universitară foarte activă a francofoniei internaționale care, în prezent, reunește 28 de universități membre, de pe toate continentele. Catedra Senghor din cadrul Universității de Vest din Timișoara este membru activ al RICSF de mai mulți ani, iar din 2020 Nicolae Popa, titularul acesteia, este și vicepreședinte al rețelei. De altfel, în anul 2023, domnia sa a organizat în Timișoara Adunarea Generală și Zilele științifice ale Rețelei Catedrelor Senghor, la care s-au reunit titulari, rectori și prorectori din 20 de universități francofone membre ale rețelei, de pe toate continentele.

Crucea de Merit pentru Ovidiu Ganț

Președintele federal Frank Walter Steinmeier i-a acordat deputatului minorității germane din Parlamentul României, Ovidiu Ganț,  Crucea de Merit în rang de

Comandor a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania. La data de 31 octombrie 2024, la Casa Adam Müller Guttenbrunn din Timișoara, ambasadorul Peer Gebauer îi va înmâna acestuia distincția.

Crucea de Merit în rang de Comandor este o înaltă distincție a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania, care se acordă rar. Astfel, această distincție este un simbol important și incontestabil de apreciere pentru angajamentul remarcabil al lui Ovidiu Ganț, care reprezintă interesele minorității germane nu doar în Parlamentul României, ci și dincolo de acesta încă din anul 2004. Prin meritele sale deosebite în promovarea relațiilor bilaterale, susținerea minorității germane și a învățământului în limba germană din România, Ovidiu Ganț a marcat ca nimeni altul prietenia româno- germană.

De asemenea, această distincție onorează colaborarea sa strânsă cu minoritatea evreiască din România și dialogul intercultural prezent în viața cotidiană. Ovidiu Ganț a inițiat împreună cu deputatul minorității evreiești, Silviu Vexler, numeroase proiecte importante precum și  legi esențiale privind compensarea victimelor nazismului și combaterea antisemitismului. Un exemplu relevant este legea pentru introducerea disciplinei obligatorii „Istoria evreilor.

„În ultimele decenii, nimeni altcineva nu s-a dedicat minorității germane din România și prieteniei dintre țările noastre cu atât de multă abnegație. Îi mulțumesc din suflet pentru acest lucru! Ca deputat în Parlamentul României a pus bazele unor inițiative importante, fie în domeniul educației în limba germană, al protejării patrimoniului cultural german sau al despăgubirii victimelor nazismului. (…) Colaborarea sa bazată pe încredere cu deputatul minorității evreiești, Silviu Vexler, este un exemplu impresionant al capacității sale de a construi punți și de a promova dialogul interreligios și intercultural. De-a lungul carierei sale politice, Ovidiu Ganț s-a implicat întotdeauna puternic în lupta împotriva fascismului și antisemitismului”, a declarat Ambasadorul Peer Gebauer.

„Relațiile bilaterale dintre România și Germania în cadrul UE și NATO sunt prioritare și deosebit de importante. Minoritatea germană și-a asumat sarcina politică de a promova aceste relații și a acționat consecvent în acest sens, începând de la revoluția din 1989. Acest lucru este valabil și pentru mine, în calitate de deputat al minorității germane în Parlamentul României. Această înaltă distincție mă onorează, prin urmare, nu doar pe mine, ci întreaga comunitate germană din România și reprezintă un îndemn de a continua pe acest drum împreună cu prietenii noștri din România și Germania. De asemenea, mulțumesc comunității evreiești și prietenului meu, Silviu Vexler, pentru încredere, prietenie și sprijin! Vom colabora în continuare pentru pace și democrație”, a declarat și Ovidiu Ganț.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Rectorul UPT, Florin Drăgan: “Varianta cu promovarea în prima ligă, atunci când stadionul va fi gata, pare cea mai fezabilă”

Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica, singura entitate care finanţează în acest moment echipa Poli Timişoara,…

O oră ago

Alfred Simonis îi aruncă mănuşa fotbalistică lui Dominic Fritz. Preşedintele ales al CJ Timiş spune că în 5 ani Poli ar putea ataca titlul

Preşedintele ales al CJ Timiş, Alfred Simonis, a declarat, într-un interviu pentru deBanat, că îşi…

4 ore ago

Apel umanitar pentru salvarea unei tinere doctorițe din Timișoara

Cluburi de fotbal, printre care și CSC Dumbrăvița, lumea medicală timișoreană și nu numai, oameni…

5 ore ago

Ghid bingo online 2024: Tot ce trebuie să știi

Jocul de bingo a făcut parte din viețile multor români trecuți de 30 de ani.…

5 ore ago

Noul regulament de transformare urbană a terenurilor industriale, în dezbatere publică

Anunțat la vot la următoarea ședință de plen a Consiliului Local Timișoara, noul regulament referitor…

5 ore ago

Alfred Simonis, președinte PSD Timiș: „Unii politicieni vin în Timiș doar în pragul alegerilor”

Depunerea candidaturilor pentru alegerile parlamentare din această toamnă a readus în atenția publică o meteahnă…

5 ore ago