Sport

Eșec dureros pe terenul Rapidului, la o singură posesie

Echilibru a fost cuvântul de ordine al partidei din etapa a III-a din sezonul regular al Campionatului Național de baschet masculin disputat între Rapid și SCM Timișoara.

După un început mai bun al gazdelor, care au avut un prim sfert foarte bun, 22-10, alb-violeții au trecut în avantaj în minutul 32, au condus aproape întreg ultimul sfert, dar au plătit tribut unui final mai puțin inspirat, când au înscris un singur punct în ultimele două minute și 50 de secunde. A fost 78-76 pentru echipa gazdă, după 40 de minute pe muchie de cuțit.

Brian Taylor a fost aproape de double-double, cu 19 puncte și 9 recuperări, în vreme ce Adam Mirkovic a înscris 16 puncte. De la gazde, Matiss Kalackovskis a avut 19 puncte și 4 recuperări.

După acest joc, Rapid are trei victorii din trei partide, în timp ce Timișoara, care a scăpat de sub mână acest succes, are o victorie și două înfrângeri.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

AJF continuă semnarea de parteneriate pentru un viitor mai bun în sectorul juvenil

După un parteneriat ce se anunță de durată între Asociația Județeană de Fotbal și Universitatea…

8 minute ago

La Spitalul Județean s-a inaugurat primul Compartiment de Alergologie și Imunologie Clinică din vestul țării

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara anunță inaugurarea primului Compartiment de Alergologie și…

O oră ago

La 15 ani s-a bătut cu fetele de 19 și 20 de ani și a luat argintul la haltere!/FOTO

Când ambiția și determinarea fac casă bună cu performanța. Andreea Gogan confirmă speranțele puse în…

3 ore ago

S-a furat, apoi abandonat în câmp un seif metalic de valoric! Se caută făptașul

La data de 1 aprilie 2026, în jurul orei 17:33, polițiștii Secției 2 Rurale Săcălaz…

4 ore ago

Până la jet-uri Nordis, fiecare PSD-ist poartă în raniţa sa… o cutie de pantofi

Dacă justiţia din România ar funcţiona măcar la 10% din capacitate, pentru Cristian Anton nu…

5 ore ago

Surprizele de Paște sunt deja la Iulius Town: cumpărăturile de sărbători aduc premii speciale, iar Iepurașul îi așteaptă pe micii aventurieri

La Iulius Town Timișoara, primăvara vine cu surprize de Paște dedicate tuturor celor care iubesc…

6 ore ago