Primăria Timişoara

Firma de construcții care extinde Clinica de Balneologie, amendată de ”beneficar” cu peste o sută de mii de lei/FOTO

Societatea care se ocupă de extinderea Clinicii de Balneologie din Timișoara a fost amendată de Poliția Locală cu peste o sută de mii de lei pentru modul în care organizează managementul șantierului. Gunoaie amestecate, lipsa documentației de predare a deșeurilor, lipsa curățeniei, toate au stat la baza sancțiunilor. În plus, primăria cere accelerarea lucrărilor și finalizarea investiției.

Primăria Timișoara a anunțat că a solicitat din nou constructorului să accelereze ritmul investiției la noul corp de clădire al Clinicii de Balneologie și să finalizeze lucrările până cel târziu la finalul anului. Mai mult, municipalitatea a dispus măsuri împotriva SC Alex Dia Construct pentru nerespectarea prevederilor legale privind organizarea de șantier.

Refuzul de rezolvare a problemelor s-a lăsat cu sancțiuni importante, mai anunță primăria. Poliția Locală a aplicat trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 102.500 de lei, pentru amestecarea deșeurilor rezultate pe amplasament, pentru lipsa dovezii pentru predarea deșeurilor rezultate în ultimele 6 luni către un operator autorizat și pentru neîntreținerea curățeniei pe șantier. Totodată, pentru lipsa rampei de spălare, constructorul a fost amendat cu 2.500 de lei.

Am verificat stadiul investiției, sunt revoltat de ceea ce am găsit la fața locului și am dispus un control al Poliției Locale. Pe şantiere, legislaţia este foarte clară. Nu voi permite constructorilor să bifeze profitul, în timp ce mențin șantierul cu mormane de gunoaie și întârzie lucrările. Am investit masiv în noua clădire de la Balneologie și solicit din nou constructorului să se mobilizeze și să accelereze lucrările, astfel încât vârstnicii să beneficieze cât mai curând de tratamente în condiții moderne”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Investiția Primăriei Timișoara la noul corp de clădire pentru Clinica de Balneologie este realizată în proporție de aproximativ 90%. Constructorul mai are de executat amenajări exterioare, lucrări la instalațiile necesare pentru bazinul cu apă termală și finisaje interioare. Noua clinică este prevăzută cu bazin cu apă termală, 4 băi galvanice, 14 săli de tratament și 5 cabinete de consultații. Primăria a prevăzut o legătură cu vechea clădire a Clinicii, astfel că pacienții nu vor fi nevoiți să iasă afară între proceduri. În plus, pentru că tratamentele implică un nivel ridicat de umiditate, municipalitatea a prevăzut o centrală de tratare a aerului.

Lucrările la Clinica de Balneologie au o valoare de aproape 24 milioane de lei, fondurile fiind asigurate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

9 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

10 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

11 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

14 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

16 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

18 ore ago