Primăria Timişoara

Efort de ultim moment. Oamenii de afaceri timișoreni cer eliminarea creșterii suplimentare a taxelor și impozitelor locale

Reprezentații organizațiilor oamenilor de afaceri care au cerut stoparea creșterii taxelor și impozitelor de la Timișoara în cadrul dezbaterii publice pe această temă, organizată marți, spun ca acceptă nivelul deja existent al dărilor impuse la nivel local, dar nu acceptă impunerea unei noi majorări. Nu există nioc justificare pentru acest lucru,spun aceștia, ci doar câteva ore înaintea plenului unde aceste taxe și impozite vor fi votate de consilierii locali.

Mediul de afaceri, cetățenii și organizațiile civice resping categoric aplicarea oricărei cote adiționale peste impozitul maximal de 1,3%. Suntem de acord cu nevoile orașului și, din această cauză, acceptăm impozitul maximal de 1,3%, fără nicio altă cotă adițională. Codul Fiscal permite stabilirea impozitului între 0,2% și 1,3% pentru clădirile nerezidențiale. Timișoara aplică deja 1,3%, cea mai mare cotă permisă de lege, un nivel mai mare decât în orașe precum Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Oradea sau Constanța. Toate aceste orașe sunt similare ca suprafață și număr de locuitori cu Timișoara, dar reușesc să își gestioneze bugetele locale fără cote adiționale. Dacă aceste orașe pot, Timișoara, cu o administrație modernă, trebuie să poată face același lucru.”, transmit reprezentanții mediului de afaceri local. Ei se arată contrariați de “oferta” celor de la PNL, de a se acceptă un nivel scăzut al taxelor și impozitelor reduse cu un procent infim.

Nu înțelegem poziția unor membri din PNL Suntem derutați de poziția unor membri ai PNL care propun o cotă adițională de 38,5%, considerând-o o variantă „soft”. Această propunere reprezintă, de fapt, tot o creștere majoră care afectează grav mediul întreprinzătorilor și cetățenii. Această cotă adițională, de 38,5% propusă de unii membri PNL, ca și cea de 50%, a fost deja confirmată de instanțe definitive ca fiind nelegală și Primăria Timișoara a fost obligată să restituie banii către contribuabili. Nu există nicio justificare pentru ca administrațiasă repete aceeași greșeală și să expună orașul unor noi procese costisitoare”, mai spun reprezentanții organizațiilor de oameni de afaceri.

Liberalii, care tradițional susțineau mediul întreprinzătorilor, fac acum un joc dezonorant și murdar, trădând încrederea celor care au sprijinit dezvoltarea orașului, este poziția organizațiilor intreprinzatorilor privați din Timișoara.

Taxele mari ne fac mai slabi, nu mai puternici Companiile din Timișoara pierd competitivitatea: Cu impozite mai mari decât în alte orașe, afacerile locale nu pot concura cu cele din Cluj, Iași sau Constanța. Este vital să lăsăm banii în mediul întreprinzătorilor locali pentru a investi, a crea locuri de muncă și a face Timișoara mai atractivă. Primăria nu poate face singură orașul atractiv: Dezvoltarea economică depinde de mediul întreprinzătorilor, care are nevoie de susținere, nu de poveri suplimentare. Timișoara este necompetitivă în raport cu alte orașe: Costurile suplimentare impuse prin cote adiționale fac ca economia locală să fie mai puțin atractivă pentru investitori și dezvoltatori. Pentru a sprijini mediul întreprinzătorilor, este nevoie de o cotă de impozitare de 1%, care ar permite o competitivitate reală. Mediul întreprinzătorilor a susținut Primăria Timișoara timp de șase ani. În ultimii șase ani, mediul întreprinzătorilor a suportat povara fiscală maximă, contribuind semnificativ la bugetul local. Acum este momentul ca Primăria să întoarcă acest sprijin și să susțină companiile locale, lăsându-le resursele necesare pentru a investi în oraș. Dacă administrația nu poate gestiona cu 1,3%, să se retragă! “, continuă poziția exprimată.

Într-o “propunere”, oamenii de afaceri se oferă chiar sa preia administrarea orașului.

Dacă administrația actuală nu este capabilă să gestioneze orașul cu o cotă de 1,3%, suntem pregătiți, noi, întreprinzătorii, să preluăm gestionarea orașului. Avem soluții și voința de a face Timișoara mai competitivă și mai prosperă!”, spun aceștia.

Ei anunță că vor “ face publice numele consilierilor care trădează comunitatea”.

Mediul întreprinzătorilor va face public societății civile, întreprinzătorilor, presei locale și naționale, conducerilor partidelor politice, numele consilierilor care întorc spatele dezvoltării economice, cetățenilor și mediului de afaceri din Timișoara. Vom cere răspunderea personală a celor care decid să sprijine aceste majorări, în detrimentul orașului și cetățenilor”, este modul în care semnatarii sper să își susțină punctul de vedere.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Deplasare grea în ultimul meci din 2025 al baschetbaliștilor

Fără pauză! Etapa a 14-a din Liga Națională masculină de baschet programează un meci în…

25 de minute ago

Din 1 ianuarie pregătiți-vă să vă goliți mai repede buzunarele pentru benzină sau motorină. Sau mergeți cu trotineta și bicicleta

Dacă v-ați bucurat de ieftinirea carburanților din ultimele zile, nu sperați să rămână prea mult…

3 ore ago

A intrat pe contrasens și a băgat o femeie și un copil în spital

Duminică, 28 decembrie 2025, în jurul orei 06:15, polițiștii au fost sesizați cu privire la…

3 ore ago

România lui Mitică. Mitică Dragomir

Dacă ar fi să ilustrez anul 2025, ba chiar şi ultimii 36 de ani, rezumându-mă…

7 ore ago

Asociația Club Sportiv Sport Express – locul unde copiii cresc prin sport, încredere și comunitate

Există momente în copilărie care rămân pentru totdeauna: prima minge prinsă corect, primul gol marcat,…

7 ore ago

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

24 de ore ago