Noua senzaţie a tenisului românesc, timişoreanca Anca Todoni, şi-a respectat statutul de favorită 12 a calificărilor de la Australian Open şi a depăşit primul tur.
Românca nu a avut însă un meci uşor, după ce partida ei contra jucătoarei din Andorra, Victoria Jimenez Kasintseva (19 ani, 156 WTA), a fost amânată din cauza ploii. Anca a câştigat lejer primul set, 6-1, având o frecvenţă foarte bună cu primul serviciu, dar apoi adversara ei şi-a ridicat niveul de joc în manşa secundă pe care a câştigat-o, 4-6. În setul decisiv, Anca s-a dus la 4-2, dar adversara a revenit, 4-4, moment în care timişoreanca a făcut break şi apoi a câştigat pe propriul serviciu la avantaj, 6-4.
Aşadar, 6-1, 4-6, 6-4 şi Todoni (de astăzi pe locul 110 în lume şi a patra rachetă a României) merge mai departe, unde va juca împotriva sportivei Leyre Romero Gormaz (Spania, 158 WTA), care a trecut cu 2-1 de Lucrezia Stefanini (Italia, 146 WTA).
România le mai are pe tabloul calificărilor pe Ana Bogdan, Gabriela Ruse şi Miriam Bulgaru, la feminin şi pe Filip Jianu la masculin.
Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…
Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…
Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…
Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…
La CET Sud Timișoara sosesc câte patru garnituri de tren cu cărbune pe săptămână, a…
Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…