Primăria Timişoara

De la organizarea Bienalei de Arhitectură, la postul de consilier al primarului. Dominic Fritz are un nou consilier personal

Echipa de consilieri a primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o include din această săptămână și pe arhitecta Alexandra Trofin. Conform primăriei, ea va avea atribuții în valorificarea patrimoniului municipalității atât în scopuri comerciale, cât și culturale și sociale, dar și în îmbunătățirea calității spațiului public, urmând să dezvolte la primărie politici de locuire în oraș.

Trofin este cadru universitar la Facultatea de Arhitectură din Timișoara și vicepreședinte al Ordinului Arhitecților Timiș. În ultimii 5 ani a coordonat Bienala de Arhitectură din Timișoara, Beta.

Alexandra Trofin este o profesionistă cu o experiență solidă în transformarea spațiului public și deschiderea acestuia către comunitate. Sunt încrezător că la Primărie va aduce aceeași viziune și energie, concentrându-se pe valorificarea spațiilor administrate de Primărie, unde trebuie să avem o abordare mai ambițioasă. În plus, se va implica în dezvoltarea de politici de locuire în oraș, unde avem multe decalaje de recuperat. Va colabora cu echipele care lucrează deja la îmbunătățirea spațiului public din cartiere, pentru ca Timișoara să devină un oraș mai atractiv și mai funcțional. I-am spus deja că avem mult de lucru și că prioritățile noastre sunt așteptările timișorenilor privind creșterea calității vieții în oraș”, spune primarul Dominic Fritz.

La doar 33 de ani, Alexandra Trofin a organizat două ediții ale Bienalei de Arhitectură Beta, care au cuprins numeroase evenimente în toate cartierele orașului, la care au luat parte numeroși spectatori din România și străinătate. Și-a început cariera de arhitect la un birou de arhitectură specializat în design al spațiului public și a parcurs programe de perfecționare în Portugalia și Cipru.

Sunt recunoscătoare pentru încrederea acordată și onorată să fac parte din această echipă. Voi contribui la crearea unor strategii care să pună în valoare spațiile publice ale Timișoarei, astfel încât acestea să devină resurse vii și atractive pentru comunitate. Viața socială, comunitară, a fi împreună, a face lucruri împreună, a ne bucura de talentul comunității împreună – toate acestea devin realitate când există un spațiu care să le găzduiască”,a declarat Alexandra Trofin.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

59 de minute ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

2 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

2 ore ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

2 ore ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

2 ore ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

3 ore ago