Sport

Duelul codașelor se joacă sâmbătă: Dumbrăvița contra Câmpulung Muscel

CSC Dumbrăvița se află în fața ultimului meci pe teren propriu din sezonul regular al Ligii 2. Sâmbătă, de la ora 11.00, primește vizita ultimei clasate, AFC Câmpulung Muscel, într-un meci din etapa cu numărul 20 a campionatului.

Este un veritabil duel al codașelor, pentru că cele două grupări sunt ultimele din clasament, iar echipa gazdă a pierdut ultimele șapte meciuri la rând. Este și o ultimă șansă pentru trupa de la Pădurea Verde să mai salveze ceva și să obțină puncte care să o ajute în play-out.

„Legat de echipa noastră, pot spune că am simțit jucătorii foarte nervoși, foarte iritați după înfrângerea cu Ceahlăul. De aceea, eu aș fi preferat să jucăm foarte repede, dacă se putea la trei-patru zile după acel meci. I-am văzut foarte nervoși din cauza situației în care am ajuns, implicit a rezultatelor indirecte din cele două etape. Aș fi preferat să jucăm repede pentru că starea aceasta de nervozitate ar fi fost bună. Așa, după două săptămâni, nervii s-au mai atenuat, dar totuși cred că vom avea o tresărire de orgoliu la acest meci. Cam toate sunt împotriva noastră, am ajuns într-o situație destul de complicată. Nu neapărat prin prisma locului, cum am mai spus, ci în ceea ce privește punctele. Asta contează mai mult în momentul de față decât locul din clasament.

Sper că putem construi pe prestația în general bună din meciul cu Ceahlăul, dar noi am mai avut meciuri bune iar ghinioanele au continuat. Undeva trebuie să se rupă această serie, pentru că am avut foarte multe ghinioane în acest sezon. Multe dintre golurile pe care le-am primit au fost din categoria celor pe care le încasezi o dată sau de două ori pe sezon. Noi am primit șase-șapte astfel de goluri de kinogramă ale adversarului sau chiar goluri ciudate. Am avut parte de multe astfel de situații, deci cred că putem vorbi și de ghinion, inclusiv la meciul cu Ceahlăul. Dar ghinionul și norocul și le cam face omul cu mâna lui, astfel că nu o putem arunca doar pe acest aspect. Încă o dată spun, cred că sâmbătă vom avea o tresărire de orgoliu, cred că vom face un meci bun și vom câștiga!”, a declarat antrenorul echipei bănățene, Cosmin Stan.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

2 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

3 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

3 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

4 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

4 ore ago

Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…

4 ore ago