Categories: Primăria Timişoara

Primăria Timișoara dă jumătate de milion de lei pentru un heliport la Spitalul de Copii. Polivalenta mică, 1,9 milioane lei

Primăria Timișoara a publicat un proiect de hotărâre e consiiu local, prin intermediul căruia va fi redistribuit excedentul bugetar existent în sold la data de 31 decebrie 2024. Pe lista poiectelor care ar urma să beneficieze de susținere se numără și unul referitor la amenajarea unui heliport pe clădirea nouă a Spitalului de Copii Louis Țurcanu Timișoara.

Suma totală care ar urma să fie redistribuită depășește 118 milioane delei, dar, conform proiectului, cea mai mare parte, 112 milioane ar urma să fie alocată pentru acoperirea temporară a golurilor de casă. La Secțiunea de Dezvoltare, chetuieli de Capital, este alocată suma de 2,4 milioane de lei. Din aceasta 500.000 de lei ar urma să fie destinați amenajării unui heliport la Spitalul de Copii Louis Țurcanu. De asemenea, acordul dintre Primăria Timișoara, Consiliul Județean Timiș și Universitatea Politehnica Timișoara, referitor la finalizarea Polivalentei mici, de pe strada Podeanu, pare să își facă deja efectul, pentru acest proiect se alocă de aproape trei ori suma pentru Heliport, mai precis 1,9 milioane de lei. O altă destinație a banilor din sold va fi pentru susținerea unei noi ediții a programului pentru casarea autovehiculelor vechi, cu sprijin de la primărie, aici fiind alocată suma de 1,852 de milioane de lei.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

1 minut ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

23 de minute ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

O oră ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

2 ore ago

AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia

Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…

2 ore ago

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

4 ore ago