Social

Concursul de cultură și educație financiar-contabilă a ajuns la ediția a III-a. În județul Timiș, faza județeană este programată pe 18 aprilie

Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), organizează cea de-a treia ediție a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă.

Competiția se adresează elevilor de clasa a XI-a, filiera tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice, și contribuie la formarea noilor profesioniști capabili să facă față provocărilor viitorului.

În județul Timiș, faza județeană a competiției este programată să se desfășoare la data de 18 aprilie a.c., cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Timiș.

Concursul de cultură și educație financiar-contabilă este o platformă de testare a cunoștințelor, o ocazie pentru elevi să înțeleagă rolul educației financiar-contabile și cum aceasta contribuie la dezvoltarea unei economii durabile. Astfel, tinerii sunt introduși într-o lume a inovației și responsabilității financiare, unde tehnologia joacă rolul esențial.

„Prioritizarea educației pentru viitoarele generații de profesioniști contabili este esențială pentru CECCAR. Concursul le oferă elevilor oportunitatea de a se familiariza cu tehnologiile avansate specifice sectorului financiar-contabil, pregătindu-i, astfel, pentru o carieră adaptată la noile realități digitale. Aceste inițiative subliniază dedicarea CECCAR pentru pregătirea de noi talente în contabilitate, contribuind, astfel, la stabilitatea și durabilitatea financiară a țării noastre. Elevii au ocazia să-și testeze cunoștințele, să-și dezvolte abilitățile și competențele și să se pregătească pentru o carieră într-un domeniu fit for future, într-o lume în care tehnologia redefinește constant regulile jocului”, a declarat Elena-Ecaterina Chivu, președintele Consiliului superior al CECCAR.

Concursul va continua cu etapa națională, la care se califică primii doi elevi clasați la faza județeană.

La fel ca în edițiile anterioare, CECCAR premiază performanța, oferind premii în bani câștigătorilor fazei județene și naționale. De asemenea, câștigătorii fazei naționale a „Concursului de cultură și educație financiar-contabilă” vor primi vouchere pentru înscrierea gratuită la examenul de acces organizat de CECCAR.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

5 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

7 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

8 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

10 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

12 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

15 ore ago