Cum să nu damblagești. Ghid ușor de campanie

Votul ce-l dăm sau nu-l dăm fiecare cu ocazia alegerilor ar trebui să fie o chestiune intimă. Popor exploziv și cu sângele latin fierbinte, românul simte intimitatea votului doar în cabina unde aplică ștampila. Înainte și după acest moment crucial pentru democrație, cei mai mulți dintre noi fac din vot un festin social. E ca o pregătire de nuntă în care mireasa întreabă fetele și familia despre câte crețuri trebuie să fie rochia, cât de lungă și cine să poarte trena. Treaba e însă cu două tăișuri și devine periculoasă.

Vecină cu exhibiționismul, afișarea asta a opțiunii de vot, curiozitatea despre opinia politică a celuilalt poate produce la situații idioate, motiv pentru care sunt pregătit emoțional să mă prefac dezinteresat de politică. Trăim un soi de efervescență, ne mănâncă-n fund să dezbatem teme politice, să facem calcule, dar nu între persoane măsurate și potrivite politic și social, nu cu parteneri studiați, compatibili ca educație, capabili să accepte păreri diverse, ci cu oricine, chiar cu primul venit, oferindu-I necunoscutului toată ființa ta, ungherele gândurilor tale, mai mult sau mai puțin ale tale sau turnate cu tolcerul prin eficientele rețele sociale.

Un lift care circula într-o frecventată stațiune bănățeanu-olteană îți oferă un spectacol comun în ziua de azi. Două bătrâne balneare care nu s-au mai văzut până atunci aproape că se salută cu „acuma cu cine votăm?”. Iar cuvintele magice fac să curgă răspunsuri mai mult sau mult raționale, aprofundate și clădite pe informații corecte. Pe lângă numele preferatului, statutul tău de martor la această dezbatere electorală din lift îți prilejuiește să afli și motivele pentru care persoana respectivă mertă votată cu atâta patos. Dar treaba asta se întâmplă și la bazin, unde n-ai cum să nu vorbești cu omul de lângă tine, afară la o țigară, cum te nimerește „norocul”.

Bruma de intimitate se duce, iar cât de așezat și domolit, antrenat să refuzi astfel de dezbateri de crâșmă, tot nu-ți poate scăpa o replică menită să te trădeze. E momentul în care ori spui direct că opțiunea ăluilalt e un personaj delirant, un idiot și intri în coliziune cu montajul său patriotic, ori o scalzi ca la bazin și spui complezent că e bine să îți iubești patria, că Uniunea Europeană să mai termine cu gândacii, o astfel de abordare scăpându-te de complicații, dar și de o stare de bine pe ziua aia.

Căci nu mai poți în ziua de azi să vorbești calm despre politică. Pentru că mulți savurează politica pentru că ea este servită pe o rețea precum tiktok, de pildă, și nu pentru că ar fi altfel foarte interesați de ea. Persoanele mult prea pasionale transform reuniuni, chefuri în răfuieli sau băi de idei care să-ți întărească opțiunea oricum luată și de nezdruncinat. Putem vorbi ore în șir. Vom afla fake-news-uri cu aerul academic al unora care știu ei că e așa, iar tu te vei înnămoli în explicații fără nicio valoare pentru interlocutor, de vreme ce pentru el temelia informației nu este adevărul, ci canalul și felul în care ai primit-o.

Participi la o sesiune de prostituție ideologică, părând că încuvințezi în fața părerilor preopinentului, ori ajungi să în schimburi de vorbe pe tonuri foarte înalte. Ar trebui să ajungem cât mai mulți la concluzia că nu mai putem participa la așa ceva. Am ajuns să ne ferim de persoane, să ne arătăm ideile, pentru a evita un moment mort de tipul „tu ești cu ucrainenii?” sau „nu vrei pace?”, ca să rămânem la cele mai non-delirante exemple. Cu riscul să pari arogant, strânge din dinți și nu arăta că ai fi unul dintre aceia care fac politică, care consumă politică, poate nici măcar unul care va merge la vot. Vă urez să rezistați, mai este o lună. Sper.