Sport

Mișcare și Culoare în Kinetoterapie – Un concurs deosebit pentru Copii Speciali/FOTO

Cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Paul Popescu Neveanu”, în parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean Timiș și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș a organizat prima ediție a concursului sportiv „Mișcare și Culoare în Kinetoterapie”.

Evenimentul, înscris în Calendarul Proiectelor Educaționale Extrașcolare Județene 2024-2025 la poziția 21, a fost dedicat elevilor speciali din clasele 0-IV și a reunit participanți din școlile speciale din Timișoara și județul Timiș.

Concursul a oferit copiilor oportunitatea de a se bucura de activități sportive adaptate nevoilor lor, într-un mediu prietenos și stimulativ. Prin joc și mișcare, aceștia și-au dezvoltat abilități motorii, și-au îmbunătățit coordonarea și au trăit momente de bucurie autentică.

Organizatorii au dorit să marcheze astfel Ziua Autismului într-un mod interactiv, promovând incluziunea, empatia și importanța terapiei prin mișcare. Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă plină de entuziasm, în prezența inspectorului de Educație Fizică și Sport, Flavius Nastor, care a susținut inițiativa și a apreciat implicarea copiilor în activitățile sportive adaptate. Fiecare copil a fost un câștigător, iar culorile și energia pozitivă au transformat competiția într-o adevărată sărbătoare a diversității.

Prin astfel de inițiative, comunitatea educațională timișeană își reafirmă sprijinul pentru copiii cu nevoi speciale, contribuind activ la integrarea acestora prin sport, educație și activități adaptate dezvoltării lor.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

2 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

5 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

6 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

10 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

10 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

11 ore ago