Pe 15 aprilie 2025, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară în localitatea Șag, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În urma perchezițiilor efectuate, la domiciliile a doi bărbați de 39 și 55 de ani, din localitatea Șag au fost identificate și ridicate patru arme neletale de tip aer comprimat, din categoria celor supuse autorizării, precum și muniția aferentă, toate fiind deținute fără drept.
În urma probatoriului administrat în cauză, la data de 15.04.2025, bărbatul în vârstă de 39 de ani, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș.
Activitățile au beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Timiș.
Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…
Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…
Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…
Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…
Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…