Pista de biciclete, în lungime totală de 4,2 kilometri, construită la Moşniţa Nouă, prin fondurei PNRR, este aproape de-a fi dată în folosinţă. Mai trebuie executate doar lucrările de semnalizare rutieră.
Proiectul este important pentru încurajarea mobilității sustenabile și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor. În cadrul proiectului, au fost amenajate piste de biciclete pe tronsonul Str. Berlin – Drumul Boilor de la limita teritorială cu Municipiul Timișoara până la intersecția cu Str. Bistrei (DJ 595D), în localitatea Moșnița Veche. Lungimea pistei este 𝟒,𝟐 𝐤𝐦, iar lățimea este de 𝟑 𝐦.
Valoarea contractului de finanțare este de 𝟏.𝟖𝟗𝟕.𝟗𝟗𝟔,𝟐𝟏 lei, TVA inclus.
În perioada următoare se vor realiza lucrările de semnalizare rutieră necesare, atât pentru circulația bicicliștilor, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…