Sport

Drumul spre Liga 2 trece prin Satu Mare! Poli joacă turul finalei barajului în Ardeal

A mai rămas o zi pentru cea mai importantă deplasare, atât pentru jucători, cât și pentru suporteri. Politehnica Timișoara joacă turul finalei barajului de liga secundă la Satu Mare, cu echipa locală CSM Olimpia, care nu are legătură cu istorica „Oli” înființată în 1921 și nici măcar cu echipa suporterilor SC Olimpia MCMXXI Satu Mare.

Această CSM Olimpia este noua echipă a comunității sătmărene, înființată cu mai puțin de zece ani în urmă, este club polisportiv, iar echipa de fotbal este pregătită de Alexandru Botos, iar director tehnic Bogdan Lobonț. Lotul este format cu mai mulți jucători din zonă, la care se adaugă și câțiva străini. Satu Mare a câștigat, oarecum surprinzător dubla din semifinale cu Lupeniul. Acasă în minutul 92 era 0-2, dar partida s-a termiant la egalitate, 2-2, în timp ce în Vale, echipa de pe Someș a dat de pământ cu „minerii”, 4-0! Și Poli a eliminat, oarecum surprinzător o echipă cu jucători valoroși, mai ales după ce a pierdut acasă cu 1-2. S-a impus în Maramureș cu 2-1, apoi 7-6 la lovituri de departajare în faţa formaţiei Minaur Baia Mare.

În jurul jocului de sâmbătă există deja o emulație specială. Duelul CSM Olimpia – Politehnica e și singura finală de baraj transmisă de un post național, este vorba despre chiar Digisport 1: „Ne bucură foarte tare în primul rând că suntem în această poziție, această poziție însemnând să fim televizați la o televiziune importantă care transmite toate meciurile, să fim în centrul atenției oamenilor din oraș. Pentru că am mai declarat asta cu ceva timp în urmă: practic orașul a cam uitat de Poli și în aceste momente simțim că s-a creat o emulație fantastică și oamenii au reînceput să fie alături de Poli și sper ca acest reînceput să nu fie doar pentru că am ajuns într-o fază superioară a competiției ci pentru că și-au redescoperit dragostea pentru Poli și s-au identificat poate cu anumiți jucători din cadrul grupului sau sunt foarte bucuroși pe ce se întâmplă în cadrul clubului și pe ceea ce fac jucătorii în teren. Se creează o emulație în jurul echipei, sper să fie așa și nu doar pentru că am access într-o fază superioară a competiției”, a spus antrenorul Cristi Gălan, unul din „vinovații” principali că echipa a ajuns aici…

Suporterii se pregătesc și ei de o deplasare istorică și vor lua Satu Mare cu asalt.

Partida CSM Olimpia Satu Mare – Politehnica Timișoara, manșa tur a finalei barajului de promovare în Liga 2, se dispută sâmbătă, 31 mai, de la ora 16.30, pe stadionul „Olimpia – Daniel Prodan” și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1.

Returul e programat la Timișoara, pe stadionul „Electrica”, miercuri, 4 iunie, de la ora 17.30.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

11 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

15 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

18 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

19 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

19 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

19 ore ago