Sport

Dumbrăviţa joacă meciul salvării, acasă cu Craiova lui Mititelu

În ultima etapă a fazei play-out din Liga 2, CSC Dumbrăviţa primește vizita celor de la FCU Craiova. Partida e programată sâmbătă, 10 mai, de la ora 11.00, pe stadionul „Ștefan Dobay”, și va fi transmisă pe platforma FRF.TV.

E runda care va stabili echipa ce va retrograda direct din Grupa A și cea care va merge în barajul de menținere în acest eșalon. În acest moment, echipa bănăţeană se află la egalitate de puncte cu CSM Focșani. Dacă situația se va menține și după etapa a 7-a, Dumbrăvița va fi avantajată, deoarece primul criteriu de departajare e locul ocupat la finalul sezonului regular.

Cu o victorie în fața echipei din Craiova, trupa în alb şi verde își asigură prezența la barajul de menținere, indiferent de rezultatul jocului dintre CSM Focșani și Corvinul Hunedoara, care se dispută la aceeași oră.

Înaintea confruntării cu formația din Bănie, managerul secției noastre de fotbal, Florin Macavei, a declarat: „E un meci de totul sau nimic. Din fericire, jucătorii conștientizează lucrul acesta, iar în ultimele două meciuri au demonstrat că pot acumula puncte, că pot învinge pe oricine. Trebuie să credem în forțele noastre. Tot timpul le-am spus că nu mai avem doar un meci în acest sezon, cel de sâmbătă, cu Craiova, ci mai avem trei meciuri. Ceea ce înseamnă că trebuie să ajungem la baraj și să câștigăm și acolo, pentru a ne menține în Liga 2. Toată lumea e conștientă de importanța acestor meciuri și trebuie să facem tot ce depinde de noi pentru a rămâne în acest eșalon. Le-am spus jucătorilor că trebuie să aibă orgoliu, toată lumea vorbește că suntem în acest moment singura echipă din Timiș în Liga 2. Lucrul acesta trebuie să-i ambiționeze, să trezească orgoliul din ei, pentru că nu e puțin lucru pentru clubul nostru!”.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în etapa a 3-a a sezonului regular din acest sezon, tot la Dumbrăvița. Pe 17 august 2024, FCU Craiova s-a impus cu 2-1 pe arena „Ștefan Dobay”, prin reușitele lui Vlad Pop (11) și Jibril Ibrahim (90+2). Pentru echipa gazdă a punctat atunci Nicu Modan (64), cel care a păstrat vie şansa bănăţenilor de a rămâne în Liga 2, după golul de săptămâna trecută de la Hunedoara.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

3 minute ago

La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…

7 minute ago

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

12 minute ago

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

37 de minute ago

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

2 ore ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

3 ore ago